Relaxarea fiscală poate să mai aștepte. Ponta-tehnocratul s-a născut prea târziu. Viitorul i-a fost afectat iremediabil de fratele său mai nepriceput în ale economiei, Ponta-politicianul. Orice dezbatere serioasă în spațiul public despre efectele guvernării sale va fi anulată. De acum, pentru o bună bucată de timp, soprană va fi Liviu Dragnea. Nu trebuie uitat faptul că, în ciuda refuzului lui Klaus Iohannis de a promulga prima forma a noului Cod Fiscal, premierul Ponta dorea să implementeze prin ordonanță de guvern câteva dintre măsurile de acolo. Și, totuși, cel care s-a opus în primul rând a fost actualul lider al PSD, Liviu Dragnea. În felul ăsta s-a înțeles în cele din urmă un adevăr trist: nimeni dintre cei care joacă azi pe prima scenă a politicii românești nu dorește o relaxarea fiscală autentică. Singura preocupare pe care o au politicienii noștri se referă la alegerile din 2016. Și nimeni dintre cei al căror posterior se bucură de un scaun nou și confortabil – fie el și acela de președinte de partid – nu dorește să riște să-l piardă. Nici măcar de dragul dezvoltării economice a țării. Să luăm partea bună a situației! A scăzut TVA la alimente până la 9% și va scădea și în general până la 20% începând cu 1 ianuarie 2016. Efectele primei măsuri se văd deja și sunt cele scontate. Mare parte din economia subterană a ieșit la lumină. Nu merită să riști neplata taxelor dacă acestea sunt mici. Iar specialiștii estimau deja că în jurul valorii de 7% evaziunea fiscală încetează, pentru că – pur și simplu – nu mai este rentabilă. Iată de ce, o mulțime de restaurante au început să marcheze pe casă vânzările, raportând „creșteri“ miraculoase. Iar în comerț, prețurile au scăzut sub presiunea concurenței chiar mai mult decât era îngăduit de diferența de TVA. Prețurile mai mici au dus la vânzări mai mari și toată lumea a fost mulțumită.

De ce, în acest caz, nu vrea nimeni să meargă mai departe pe drumul relaxării fiscale? Pentru că bugetul de stat este un borcan cu miere din care nu poți să nu te îndulcești nici dacă nu vrei. Oricum, e atât de găurit încât îți curge pe degete numai dacă apuci să-l ții un pic în mână. Toată lumea știe asta. Știe și Liviu Dragnea că cine împarte, parte-și face. Știe și Vasile Blaga. Și Alina Gorghiu. Pur și simplu nu merită să ajungi să ții în mână pâinea și cuțitul dacă nu ai ce să tai cu ele. Cu cât se strâng mai mulți bani la bugetul de stat, cu atât mai ușor este ca ei să fie cheltuiți pe lucruri inutile, cu profituri mari pentru toți cei implicați. Un buget mai mic ar trebui cheltuit mai eficient, de oameni profesioniști și ar hrăni mai puține guri care nu se pricep decât să vorbească vrute și nevrute pe la televizor. În schimb, un buget mare te scapă de orice stres. E destul pentru toată lumea. Inclusiv pentru cei care nu au alt merit decât acela de a sta deoparte și a nu-ți băga bețe în roate.

Am ratat încă o ocazie bună pentru a da un brânci în sus economiei. Să sperăm că 2016 va fi anul în care cei care sunt gata să calce pe cadavre ca să ajungă la putere să se împuțineze. Iar în locul lor să apară o nouă specie: aceea a politicienilor care-și iubesc țara.