Dacă mănânci la McDonald’s, este bine să știi acest lucru

Dacă mănânci la McDonald’s, este bine să știi acest lucru
Publicat de Ilinca Pop la 29 mai 2015, 05:00

Românii trec foarte des pragul restaurantelor de tip fast-food, preferând să cumpere rapid un preparat, decât să meargă la un restaurant tradițional. Unii spun că optează pentru acest gen de mâncare din lipsă de timp, alții ”pentru că așa s-au obișnuit” sau pentru că ”este mai ieftin”.

Oricum ar fi, aceste restaurante și-au menținut ritmul afacerilor, în ultimii ani, și au continuat să se dezvolte. Potrivit reprezentanților McDonald’s, anul trecut restaurantele acestui brand au fost vizitate de circa 55 milioane de clienți, cu o ușoară creștere față de anul anterior și mult mai mult față de acum aproape 20 de ani.

”În 1995 – 1996, aveam, probabil, cam 20.000 de clienți pe zi. Azi aveam peste 150.000”, a spus Daniel Boaje, general manager McDonald’s România.  

Acesta a adăugat că mai este loc pentru dezvoltare în România și că vor mai fi deschise și alte restaurante.

”Câte vom mai deschide? Câte putem. România este o speranță în această parte a Europei. Suntem a doua țară cea mai importantă ca număr de consumatori din regiune, după Polonia. Polonia are o traiectorie spectaculoasă, România încă încearcă să se plaseze pe traiectorie”, mai spune Daniel Boaje.

Pe piaţa românească, cei mai importanţi jucători, în afară de  McDonald’s, sunt lanţuri străine precum KFC, Pizza Hut, Nordsee sau Subway.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.