Germania spune că vrea să importe gaze din Rusia încă 10 ani

Importurile de gaze naturale din Rusia ar urma să fie păstrate timp de încă un deceniu, după cum ar intenționa să facă grupul german Uniper SE. Acestă veste este în dezacord cu planurile Europei de a-și reduce pe cât posibil dependența de piața rusă, relatează Bloomberg.

Unul dintre cei mai mari cumpărători germani de gaz rusesc, Unipe încă deține contracte cu Gazprom PJSC. Acestea ar avea să expire abia la mijlocul anilor 2030, a declarat miercuri directorul general Klaus-Dieter Maubach, în cadrul Adunării Generale a companiei. Decizia finală a rămas de a nu extinde contractele deja existente și de a nu se angaja în altele noi.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a propus, miercuri, un plan în valoare de 210 miliarde de euro pentru eliminarea cu totul a dependenței Europei de petrolul și gazul rusesc și pentru a accelera tranziția la energia verde. Acest plan ar avea să se întindă până în anul 2027.

Ca răspuns, Vladimir Putin, președintele Rusiei a cerut țărilor, pe care el le-a desemnat, după invadarea Ucrainei, drept „neprietenoase”, să implementeze o schemă de plată. Această metodă de plată ar presupune deschiderea unui cont la Gazprombank pentru a face plățile aferente pentru importurilor de gaze naturale, în euro sau dolari aceștia urmând a fi convertiți în ruble rusești.

Sancţiunile UE nu ar împiedica firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, iar firmele să plătească pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă. Această este poziția anterioară a Comisiei Europene care a fost confirmată până în prezent.

Totuși companii precum Uniper și Eni SpA (Italia) ar fi dispuse să cumpere în continuare combustibili din Rusia. Un purtător de cuvânt a precizat faptul că Uniper urmează să-și îndeplinească obligațiile contractuale la timp și să plătească în contul Gazprombank în euro.

Peste mai mult de jumătate din cantitatea de gaze naturale de care are nevoie pentru a-și îndeplini contractele pe termen lung ar fi bazate pe susținerea din partea gazului Rusiei. În ciuda războiului, cantitatea de gaz rusesc importat nu s-a modificat.

Klaus-Dieter Maubach a comentat că „până acum, Gazprom a fost un furnizor fiabil”. Acesta a fost răspunsul său când a fost întrebat dacă Uniper are încredere în Rusia. Totuși, acesta a dat asigurări că Uniper caută să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu energie.