Cutremur total în Austria! Decizia luată chiar acum în România: Guvernul țării noastre va face acest lucru

Europarlamentarul Rareș Bogdan a anunțat că Guvernul de la București va ataca votul Austriei împotriva aderării României la Spațiul Schengen la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că votul Austriei a umilit România și că sfidează Articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene, cel referitor la faptul că statutul de drept este o valoare fundamentală.

„Acest vot a umilit România și ține ostatici milioane de români. Votul Austriei sfidează Articolul 2 al Tratatului UE, care spune că statul de drept este o valoare fundamentală. Ungaria are banii blocați din cauza încălcării statului de drept. Austria, nu. Încă nu. (…) Cancelarul Karl Nehammer are o atitudine absolut rasistă”, a fost declarația lui Rareș Bogdan.

Cea mai gravă nedreptate din ultimii 70 de ani care s-a întâmplat României

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan mai spune că ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) este cea mai gravă nedreptate din ultimii 70 de ani care s-a întâmplat țării noastre. De asemenea, el spune că acest lucru va fi sancționat și că Austria va suporta consecințele.

„Vă asigur că guvernul țării noastre va face acest lucru pentru că este cea mai gravă nedreptate din ultimii 70 de ani care s-a întâmplat României și acest lucru va fi sancționat, iar Austria va suporta consecințele”, a spus în acel moment Rareș Bogdan.

Ar putea avea loc noi discuții între Austria și România

Anterior, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului de la București, Titus Corlăţean, nota pe pagina sa de Facebook că instituția pe care o conduce ar putea efectua o vizită oficială la Viena la începutul anului viitor pentru a discuta cu Guvernul austriac despre aderarea României la Spațiul Schengen.

„Am avut astăzi la Paris o întâlnire politică absolut necesară și o alta utilă… Am participat în aceste zile la reuniunile Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și respectiv a comisiilor juridică și politică ale Adunării. Am profitat de context pentru a discuta mai întâi cu președintele delegației Austriei la APCE, Reinhold Lopatka, care la Viena este și președintele Comisiei Afaceri Europene și respectiv vicepreședintele Comisiei de Politică Externă din Parlamentul austriac. Este din Partidul Popular, de dreapta, coleg de partid cu deja faimoșii cancelar și ministru de Interne, cei care au blocat aderarea României la Spațiul Schengen”, a scris, marți, Titus Corlăţean pe contul lui de Facebook.