Peste 30 de cetăţeni străini, din Bangladesh, Pakistan și Guineea, ascunși în două mijloace de transport, au fost depistați, vineri, de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria.

Migranții încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, vineri dimineața, 31 de cetăţeni din Bangladesh, Pakistan și Guineea care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

21 dintre migranți se aflau într-un camion condus de un cetăţean român, care transporta, conform documentelor prezentate, doi paleţi, pe ruta România- Austria. În cooperare cu poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră arădeni au făcut un control amănunţit asupra mijlocului de transport și astfel au fost descoperiți migranții. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că dintre aceştia, 20 sunt din Bangladesh şi unul este din Pakistan, toţi figurând ca fiind intraţi legal în ţara noastră.

„În cooperare cu poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, au fost descoperite ascunse, 21 de persoane, cetăţeni străini. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că dintre aceştia, 20 sunt din Bangladesh şi unul este din Pakistan, toţi figurând ca fiind intraţi legal în ţara noastră”, a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Doi libanezi au trecut fraudulos granița României dinspre Bulgaria

De asemenea, doi tineri din Liban, intraţi ilegal în România, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în zona localităţii Carvăn, în timp ce se deplasau pe jos dinspre Bulgaria, a informat vineri Garda de Coastă.

Libanezii au fost observaţi de poliţişti cu tehnica de supraveghere din dotare, în dreptul fâşiei de protecţie a frontierei de stat.

„În data de 12.01.2023, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, colegii noştri, folosind tehnica de supraveghere din dotare, au observat în apropierea localităţii Carvăn, în dreptul fâşiei de protecţie a frontierei de stat, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria către interior. Un echipaj al poliţiei de frontieră a procedat la somarea şi interceptarea acestora, stabilind faptul ca sunt cetăţeni străini şi nu vorbesc limba română”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.

Potrivit sursei menţionate, în urma cercetărilor efectuate a rezultat că cele două persoane sunt cetăţeni libanezi, în vârstă de 22 şi 28 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.

Alte zece persoane descoperite joi seară într-un camion

De asemenea, joi seara, în jurul orei 20.30, în urma unui control efectuat asupra unui alt camion, condus de către un cetăţean român, au fost descoperite ascunse, printre pachete cu folie, alte 10 persoane, nouă din Bangladesh şi una din Guinea.

Toți migranții au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră fac cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.