Cutremur pe scena politică! Greu din PSD, la poliție: Nucleara dinaintea alegerilor

Cutremur pe scena politică! Greu din PSD, la poliție: Nucleara dinaintea alegerilor
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 23 mai 2019, 15:00

Cutremur de proporții pe scena politică. Un greu din PSD, dat pe mâna poliției. S-a detonat nucleara înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis. Scandalul este imens și s-ar putea lăsa cu condamnări în justiție.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că social-democratul Marian Oprişan „face campanie în şcoli”, iar la Prahova un inspector de poliţie judeţeană i-ar fi „instruit” pe cei care însoţesc urnele mobile să fie înarmaţi cu arme de foc.

Dancă a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, o înregistrare video de la un eveniment organizat la Focşani, „unde sunt adunaţi cu forţa” elevi de clasa a XII-a, cărora li se împart cărţi cu semnătura lui Marian Oprişan. „Asistăm în aceste zile la o campanie mizerabilă, furibundă a celor disperaţi că pierd puterea, a celor disperaţi că nu mai pot face legi pentru ei, pentru a-i scăpa pe infractori şi folosesc toate instrumentele posibile legale şi ilegale – de la aruncat cu bani, pomeni electorale, până la presiuni şi abuzuri asupra funcţionarilor publici, asupra angajaţilor din sistemul public. (…) Baronul Marian Oprişan din Vrancea face campanie politică în şcoli, pune presiuni pe profesori şi pe elevi, profesorii la rândul lor ameninţă elevii că, dacă nu se prezintă la evenimentele convocate de baronul Oprişan, vor avea notele scăzute la purtare. (…) Acţiune de campanie electorală revoltătoare, scandaloasă, care arată că baronii PSD nu au niciun scrupul să se folosească de elevi, profesori, medici, angajaţi din instituţiile publice ca de nişte supuşi, iobagi”, a afirmat Ionel Dancă, anunță Agerpres.

Înregistrarea video prezentată a fost primită de liberali pe site-ul oprestefrauda.ro. „Vom face astăzi denunţ la poliţie pentru această campanie politică ilegală în şcoli şi vom sesiza Biroul Electoral Judeţean”, a anunţat Dancă. Potrivit acestuia, tot pe site-ul oprestefrauda.ro a fost semnalat faptul că în Timiş a fost o cerere de urnă mobilă ştampilată cu Organizaţia judeţeană PSD, că într-o comună din Dolj primarul ar ameninţa cetăţenii să nu ia buletinele de vot pentru referendum, iar la Prahova un membru al BEJ ar fi semnalat PNL că un inspector de poliţie judeţeană i-ar fi instruit pe cei care însoţesc urnele mobile să fie înarmaţi cu arme de foc.

Purtătorul de cuvânt al PNL a făcut un apel către români să sesizeze pe site-ul oprestefrauda.ro orice abuz sau tentativă de fraudă şi să meargă duminică la vot.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.