Cutremur financiar în România! Sunt afectați milioane de români
SURSA FOTO: Dreamstime
Lovitură cruntă pentru milioanele de români care au credite în lei. Indicele în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a explodat. Informațiile publicate de BNR arată că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 4,35% pe an, de la 4,34% miercuri.
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut din nou! Costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă se majorează
Amintim că un nivel mai ridicat al ROBOR a fost consemnat în 5 august 2013 – 4,40% pe an. La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 1,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 4,42% pe an, de la 4,41% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 4,51%, faţă de 4,49% pe an cu o zi în urmă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât recent majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,17% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Creșterea înregistrată anterior
Amintim că indicele ROBOR la trei luni a crescut luni, 7 martie, la 4,25%, după ce vineri a trecut de 4%. Simultan, indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 4,40% faţă de 4,28%.
La începutul anului indicele a fost cotat la 3,02%. Tot luni, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 4,30%, de la 4,17% vineri.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





