Cutremur financiar în România! Nu s-a mai întâmplat de 12 ani. Lovitură pentru milioane de români
Este un adevărat cutremur financiar în România! ROBOR-ul crește fără oprire, iar ultimul anunț al BNR aduce probleme serioase românilor care au rate la bănci. Înainte de weekend, indicele după care sunt calculate dobânzile la numeroase credite s-a majorat cu 15 puncte de bază faţă de joi.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,36%, în urcare cu 15 puncte de bază faţă de joi, când a fost cotat la 7,21%, arată datele publicate de BNR.
Practic, este recordul ultimilor 12 ani, iar situația pare să se complice de la o zi la alta.
Lovitură pentru milioane de români! Nu s-a mai întâmplat de 12 ani. BNR a anunțat noul record negativ
La începutul săptămânii, indicele afișa o valoare de 7,14%, iar la începutul lunii de 6,47%, arată informațiile financiare oficiale de vineri, 22 iulie.
Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a atins 7,54% de la 7,38% joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 7,68% de la 7,51%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţia şi politica fiscală.
Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 2,65% pentru T1/2022.
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,54%, de la 7,38% anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 7,68%, de la 7,51%, joi.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





