Astfel, valoarea totală (exclusiv TVA) a obiectivului de investiţii va fi de 38 de milioane de lei, din care lucrările de construcţii şi montaj reprezintă 28,4 milioane lei. Durata execuţiei este estimată la 32 de luni calendaristice, de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor din partea autorităţii contractante.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că ansamblul medieval Palatul Voievodal Curtea Veche reprezintă "o adevărată insulă urbană încadrată în Centrul Istoric" al Municipiului Bucureşti. Imobilul este plasat într-o zonă protejată, Nucleul comercial tradiţional – zona Lipscani, zonă cu grad maxim de protecţie a valorilor arhitectural-urbanistice, istorice şi de mediu natural existent, prevede acelaşi document. 

„Proiectul are ca scop, în afara protejării, restaurării şi consolidării, funcţionalizarea şi punerea în valoare a vestigiilor şi recomandă o serie de intervenţii absolut necesare asupra vestigiilor, unele directe, cu rol de asigurare a integrităţii şi stabilităţii structurii, altele indirecte, cu rol de a înlătura factorii care pun în pericol starea monumentului. Lucrările care se vor realiza la acest obiectiv sunt structurate în trei obiective: Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche, amenajări exterioare, branşamente", se mai arată în expunerea de motive, conform Agerpres.

Conform aceluiaşi document, toate aceste lucrări au rolul de a asigura un spaţiu muzeal de calitate şi divers, în care se vor regăsi: spaţii expoziţionale, spaţii multifuncţionale destinate întrunirilor şi manifestărilor culturale, spaţii administrative, cafenea, magazine.