Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

Curtea de Conturi: Bonusuri ilegale de 237.000 de lei la Poşta Română

Autor: | | 0 Comentarii | 251 Vizualizari

Bonusuri ilegale în valoare de 237.000 de lei şi servicii juridice pe baza unui contract în cuantum de 579.000 de lei, dar al cărui obiect s-a suprapus cu atribuţiile Direcţiei Juridice şi Reglementări, sunt doar câteva dintre neregulile constatate la Compania Naţională Poşta Română (CNPR) de Curtea de Conturi, publicate în Raportul pe 2016 al instituţiei.

Din documentul citat reiese că, pe durata anului 2016, au fost acordate drepturi salariale pentru persoane care au calitatea de angajaţi ai CNPR, dar care au desfăşurat activităţi în interesul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), fără încheierea unor documente de delegare/detaşare între cele două entităţi. 

În plus, pe lista plăţilor nelegale se mai regăsesc: acordarea unor bonusuri, contrar prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în valoare de 237.000 de lei, precum şi cheltuieli ne-economicoase pentru achiziţionarea unor tipărituri cu ocazia unor zile festive (35.000 lei), servicii juridice, rezultat al încheierii unui contract al cărui obiect s-a suprapus cu atribuţiile Direcţiei juridice şi reglementări (579.000 lei), respectiv servicii de expertizare şi evaluare în vederea valorificării unui număr de 167 de autovehicule scoase din exploatare şi stocate în perioada 2010 - 2014, dar fără ca rapoartele/expertizele să fie utilizate efectiv (61.000 lei). 

Pe de altă parte, Raportul Curţii de Conturi arată că unele bunuri, proprietate publică a statului, au fost intabulat eronat în proprietatea CNPR, fiind constituite apoi ca şi garanţii bancare imobiliare, aşa cum reiese din contractele de ipotecă imobiliară aferente contractelor de credit, încheiate de către instituţie cu diverse bănci comerciale. 

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte situaţia la MCSI, controalele derulate de Curtea de Conturi relevă că, în 2016, în cadrul operaţiunii de inventariere generală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, nu au fost inventariate bunuri în valoare de 9,699 milioane de lei, evidenţiate în contul 'Decontări din operaţii în curs de clarificare', având drept consecinţă reflectarea acestora în situaţiile financiare, în condiţiile în care existenţa lor la momentul inventarierii era incertă. 

De asemenea, în cursul aceluiaşi an, s-au efectuat plăţi care nu au fost în interesul instituţiei, privind cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare şi la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul', precum şi cursuri pentru persoane angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată la cabinetul demnitarilor sau detaşate la MCSI, în sumă de 15.000 de lei.

AGERPRES

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.