Cursul oficial al euro coboară cu un ban, dar leul rămâne sub presiune

Cursul oficial al euro coboară cu un ban, dar leul rămâne sub presiune
Publicat de CAPITAL la 22 august 2012, 13:25

Moneda națională s-a apreciat azi în raport cu euro la referința BNR, cursul scăzând cu 1,02 bani (0,23%), până la 4,4885 lei. Comparativ cu nivelurile de ieri după-amiază și azi dimineață de pe interbancar, leul este depreciat în raport cu euro.

Ieri, la circa trei ore de la anunțarea deciziei Curții Constituționale, cursul euro coborâse pe interbancar cu peste 3 bani, până spre 4,47 lei. Ulterior a revenit în jurul a 4,48 lei, nivel la care se tranzacționa și în prima parte a ședinței de azi.
Totuși, cam după ora 11:00, cursul a început să urce spre 4,49 și undeva înainte de ora 12:00 a atins și maximul zilei, de 4,494 lei.
După anunțarea cursului oficial, euro se tranzacționa pe interbancar în jurul pragului de 4,49 lei.
În ceea ce privește cursul dolarului american, BNR a anunțat o referință de 3,5999 lei, în coborâre cu 2,56 bani (0,71%).

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.