Banca Națională a României (BNR) a transmis miercuri, 26 aprilie 2023, ultimele date cu privire la cotațiile valutare. În jurul orei 13:00, au fost publicate ultimele informații cu privire la cotațiile valutare pentru ca toți românii să poată afla cât valorează astăzi un euro, un dolar american, sau un gram de aur.

Curs valutar miercuri, 26 aprilie

Moneda euro valorează astăzi 4,9401 lei, fiind cu 0.0061 lei mai mare decât valoarea înregistrată marți, 25 aprilie (4,9340 lei).

Dolarul american a înregistrat un curs de referință de 4,4743 lei, cu 0.0039 lei mai mult decât în ziua precedentă (4,4704 lei).

Francul elvețian valorează 5,0278 lei, cu 0.0169 lei mai puțin decât marți, 25 aprilie (5,0447 lei).

Lira sterlină a înregistrat un curs de referință de 5,5814 lei, fiind cu 0.0037 lei mai mare decât valoarea înregistrată în ziua precedentă (5,5777 lei).

Gramul de aur valorează astăzi 287,3562 lei.

Cotațiile ROBOR pentru miercuri, 26 aprilie

Banca Națională a României (BNR) a emis miercuri, 26 aprilie 2023, ultimele date privind cotațiile ROBOR, urmărite de românii care au rate bancare.

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a scăzut de la 6,75% la 6,74%.

Indicele ROBOR la șase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut de la 6,94% la 6,92%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a scăzut de la 7,28% la 7,25%.

Sfaturile reprezentanților BNR pentru români

În prezent, BNR îndeamnă la prudență în ceea ce privește creditarea, mai ales că dobânzile au crescut față de anul trecut și de acum doi ani. Persoanele care pot face împrumuturi în viitor sunt cele care au un venit mare. Dobânda cheie se menține la 7%, iar ROBOR și IRCC se apropie unul de altul, fiind la valori mari.

În același timp, economiștii avertizează că în viitor românii vor putea face un credit la bancă doar dacă au venituri mai mari, mai ales că băncile au înăsprit condițiile de creditare.

„N-aș spune că vor urma lucruri care să schimbe fundamental modul de creditare pe care-l avem acum. Să nu uităm că avem deja o restricție a BNR în ceea ce privește nivelul ratelor: 40% din venituri. Pentru a limita creditele neperformante și de a nu expune cetățenii care se împrumută la o creștere nesustenabilă a ratelor.

Consecința e una bună: nu avem credite neperformante, sunt în scădere – 2,5% din totalul creditelor sunt neperformante, anul trecut erau 3,5%. Cu toate că trecem printr-o perioadă cu dobânzi foarte ridicate”, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, în cadrul unei emisiuni TV de pe Realitatea PLUS.