Cumpăna 1993 numește un nou Business Executive Officer, pentru conducerea operațiunilor din cadrul companiei (P)
Răzvan Simion preia conducerea departamentului de vânzări și operațiuni, în cadrul Cumpana 1993. El se va ocupa atât de actualul portofoliu de clienți, cât și de cei potențiali, pentru toate diviziile companiei – Apă, Cafea, Aer, Sisteme complete de filtrare și potabilizare a apei.
Cumpana 1993, într-o etapă de dezvoltare a portofoliului de produse și servicii
Pionier pe piața locală în îmbutelierea și livrarea apei naturale de izvor și a sistemelor tip watercooler sau apă la dozator, Cumpana 1993 este într-o continuă dezvoltare. Începând de anul trecut se lucrează la extinderea portofoliului de produse și vânzarea acestora către piață, atât prin metode tradiționale, cât și în mediul online.
Având o experiență de peste 20 de ani în domeniul vânzărilor, în poziții cheie de management și strategie din multinaționale renumite, executivul Răzvan Simion s-a alăturat începand din luna aprilie a acestui an, echipei de management Cumpana 1993, în funția de Business Executive Officer. Din aceeastă pozitie, rolul este acela de a supraveghea toate operaţiunile brandului și de a asigura dezvoltarea strategică, îndeplinirea angajamentelor de sustenabilitate și ofertarea către piață.
“Încă de la începutul anului, managementul Cumpăna 1993 a ales să investească încrezător în viitor, urmărind în același timp tendințele pieței locale. Și-a extins astfel portofoliul de produse și servicii, reorientându-se către noile cerințe ale pietei și ale consumatorilor finali. Am preluat bucuros provocarea de a ma alătura companiei, într-o perioadă de schimbări și tranziție în afacerile tradiționale și sunt încrezător în noile planuri și modalitatea de dezvoltare a acestora”, afirmă Razvan Simion, Business Executive Officer Cumpăna 1993.
Cu o tradiție și experiență de 28 de ani, beneficiind de acoperire națională, cu peste 20 de filiale în toată țara, produsele și serviciile Cumpăna sunt îmbunatățite continuu prin alinierea la cele mai exigente cerințe de calitate și prin aderarea la cele mai noi tendințe ale pieței. Compania se poziționează astăzi ca un furnizor de soluții complete pentru orice tip de afacere, fiind zilnic prezentă atât în companii, cât și pe mesele consumatorilor casnici, în școli, instituții și centre comerciale, cu apa îmbuteliată la bidon reutilizabil de 19L și de 11L, dozatoare de apă, purificatoare, cafea boabe sau capsule, espressoare de cafea automate sau chiar purificatoare de aer.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





