Românii așteaptă reduceri

Din perspectiva cheltuielilor asociate cu sezonul de vacanță, Studiul EY a investigat modul în care oamenii își planifică bugetul pentru cadouri, mesele de Paște și potențialele escapade în vacanță.

Doar aproximativ jumătate dintre cei chestionați (51%) au exprimat interes în așteptarea reducerilor posibile, în timp ce restul nu au manifestat interes în astfel de campanii pentru achiziționarea de cadouri.

Nu este surprinzător faptul că majoritatea persoanelor preferă să facă achiziții dintr-o combinație de magazine online și fizice (41%).

În ceea ce privește preferința în campaniile de reduceri între cele două canale, aproape o treime din respondenți (29%) au declarat că preferă în principal cumpărăturile online. Procentajul a depășit cu mult procentajul celor care au indicat:

  • exclusiv magazinele online (3%)
  • sau exclusiv magazinele fizice (2%)
card credit
SURSA FOTO: Dreamstime

77% dintre români nu au economisit pentru cumpărături

Majoritatea participanților la studiu (77%) au afirmat că nu au economisit în vederea achizițiilor de Paște. Această constatare poate fi asociată cu nivelul de venituri al respondenților, majoritatea situându-se în segmentul de venituri peste medie, mari și foarte mari.

Cheltuielile pentru masa de Paște sunt anticipate a fi mai mari decât cele pentru cadouri, având în vedere că:

  • aproape jumătate din respondenți (49%) au indicat că vor aloca între 400 și 1.000 de lei pentru aceasta
  • iar 25% vor cheltui între 1.000 și 1.500 de lei, sau mai mult

„Concluzia din răspunsurile primite este că românii nu vor face rabat nici în acest an, în pregătirea mesei de Paște, prilej de reunire a familiilor, prin urmare bugetele alocate sunt semnificative pentru circa trei sferturi dintre cei intervievați”, a spus Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România.

Georgiana Iancu, Partener EY Romania
Georgiana Iancu, Partener EY Romania/SURSA FOTO: EY Romania

Aprecierea valorii cumpărăturilor de Paște în 2024

În contextul inflației actuale, participanții au fost întrebați cum percep valoarea cumpărăturilor de Paște din acest an în comparație cu anul anterior. Aproximativ o treime din respondenți (33%) au indicat că se așteaptă ca aceasta să fie mai mare cu 30%.

Evaluarea consumatorilor s-a bazat pe tendința observată deja în acest an, de creștere a prețurilor, chiar dacă inflația comunicată oficial se situează cu mult sub acest procent. La polul opus celor menționați sunt cei care au spus că vor cheltui sume mai mici de 400 lei (27%).

„Este evident că inflația a erodat puterea de cumpărare, mai ales în rândurile celor care au avut venituri constante, astfel că aproape o treime dintre respondenți au indicat că vor cheltui la fel sau mai puțin ca anul trecut. Cât îi privește pe cei 25% din respondenți care au spus că vor cheltui mai mult, este de așteptat ca aceștia sa se regăsească în categoria celor cu venituri peste medie și mari, care, de regulă, nu resimte la fel de acut majorările de prețuri ale produselor de bază”, a completat Georgiana Iancu.

La întrebarea privind achiziția biletelor de avion sau a unor pachete de vacanță de 1 mai sau de Paște, majoritatea covârșitoare a celor intervievați au răspuns negativ (87%). Pare că nu este ceva ieșit din comun, având în vedere că sărbătoarea Paștelui este una în care familiile se reunesc acasă, dar dacă avem în vedere faptul că aproape cinci milioane de români lucrează în afara țării, ar fi fost de așteptat o mai mare efervescență pe zboruri și vacanțe planificate, cel puțin din partea acestui segment.

Cel mai important aspect când se fac cumpărături

Partea a doua a sondajului EY s-a referit la aspecte calitative și a vizat criterii de achiziții, atât în contextul economic general, cât și în legătură cu situația personală – materială și financiară. Astfel, la întrebarea cu răspunsuri multiple privind importanța unor criterii specifice de achiziție, respondenții au fost rugați să le clasifice pe o scară de la 1 la 5 (1 = complet neimportant, 5 = foarte important).

Majoritatea (93%) au indicat calitatea ca fiind cea mai importantă, urmați de:

  • cei pentru care prețul contează (80%)
  • proveniența produselor (63%)
  • și proximitatea (53%)

Au urmat criterii precum varianta livrării la domiciliu, sustenabilitatea și rezonanța cu brandul.

În ceea ce privește impactul financiar al contextului actual (criză geopolitică, economică, creșterea inflației) asupra situației personale, cei mai mulți respondenți nu au indicat:

  • o scădere a veniturilor
  • pierderi financiare
  • sau adăugarea altor locuri de muncă prin care să suplimenteze veniturile

De asemenea, 62% dintre respondenți au spus că acum încearcă să economisească mai mult decât în trecut. Mai mult de jumătate (60%) spun că au reușit să-și atingă obiectivele financiare.

„Vedem din răspunsurile primite o tendință evidentă de economisire, ceea ce poate părea paradoxal în vremuri economice destul de dificile. Faptul că două treimi dintre cei intervievați au declarat că încearcă să economisească și tot atâția spun că au reușit să își atingă obiectivele financiare, vine ca o veste bună pe fondul contextului economic actual”, a adăugat Georgiana Iancu.