În cazurile avansate de gonartroză, care afectează semnificativ calitatea vieții, medicul ortoped poate recomanda ca tratament protezarea genunchiului, adică înlocuirea articulației distruse cu o proteză artificială, perfect funcțională. Intervenția chirurgicală pentru montarea protezei este una deosebit de complexă, motiv pentru care necesită o echipă medicală foarte experimentată și echipamente de ultimă generație.
În prezent, se pot obține rezultate foarte bune prin chirurgie robotică ortopedică, care asigură o precizie crescută în cazul operației de protezare a genunchiului. Cu ajutorul sistemului robotic, chirurgul ortoped realizează mai întâi un model tridimensional al articulației pacientului, cu toate particularitățile sale unice. În acest fel, poate concepe un plan individualizat de tratament și o simulare a intervenției de protezare, care permite eventuale ajustări în timp real.
În plus, prin chirurgie robotică ortopedică medicul realizează îndepărtarea minimă și optimă a țesutului afectat, astfel încât proteza articulară este fixată perfect, cu maximă precizie, pentru obținerea celor mai bune rezultate funcționale. În acest fel, confortul și mobilitatea postoperatorii obținute sunt superioare unei operații clasice de artroplastie de genunchi, iar recuperarea decurge în cele mai bune condiții.
În prezent, există mai multe sisteme robotice concepute special pentru ortopedie. Unul dintre acestea este CORI, un model avansat, care nu necesită scanări preoperatorii ale articulației, prin CT sau RMN. Dispozitivul este dotat cu un sistem computerizat inteligent, care, prin intermediul unor senzori plasați în zona care va fi operată, analizează în detaliu structura și mișcarea articulației, realizând astfel un model 3D al acesteia, pentru personalizarea operației.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de protezarea robotică a genunchiului cu sistemul CORI, utilizat în premieră în România. Operațiile au loc într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, cu competență extinsă.
În funcție de indicație, sistemul robotic CORI este folosit la Spitalul Clinic SANADOR și pentru intervențiile de revizie a protezei de genunchi, proceduri mult mai avansate, care implică repararea sau înlocuirea unei proteze articulare mai vechi, care nu mai funcționează corespunzător.
De asemenea, la Spitalul Clinic SANADOR pacienții au acces și la alte intervenții chirurgicale ortopedice, în funcție de nevoile fiecăruia. Evaluarea preoperatorie este realizată prin investigații imagistice avansate, precum RMN 3 Tesla și CT 128 slice, iar postoperator, pacienții beneficiază de programe personalizate de recuperare medicală.

