Care este procedura ce trebuie parcursă, de către o societate comercială cu asociat unic care doreşte să deschidă mai multe puncte de lucru, pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare la respectivele puncte? Societatea are sediul în Bucureşti şi şi-a completat obiectul de activitate, recent, cu noi activităţi ce urmează să fie desfăşurate la punctele de lucru.
Camelia David-Marinescu – Bucureşti
Pentru autorizarea funcţionării conform legii, societatea comercială are obligaţia de a depune la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) o declaraţie-tip pe propria răspundere, semnată de asociatul unic sau de administrator, din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip.
Prin depunerea declaraţiei-tip pe propria răspundere, comerciantul aduce la cunoştinţa ORC lista activităţilor (codurile CAEN) pe care intenţionează să le desfăşoare pe viitor la punctele de lucru. Dacă pe parcurs intervin modificări cu privire la cele declarate prin declaraţia-tip, societatea va depune la ORC o nouă declaraţie-tip, corespunzătoare modificărilor intervenite.
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere se desfăşoară prin intermediul Biroului unic din cadrul ORC Bucureşti. Acesta primeşte, verifică şi înregistrează declaraţia-tip, împreună cu celelalte acte depuse de comerciant cu aceeaşi ocazie, acte care au ca scop înscrierea unor menţiuni privind modificări aduse actului constitutiv al societăţii (de exemplu, schimbarea denumirii, majorarea capitalului social, completarea obiectului de activitate, cum este cazul în prezent)
ORC va emite, pe numele comerciantului, un Certificat constatator, prin care se atestă că s-a înregistrat Declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile declarate.
Pentru ficare punct de lucru, se va emite un certificat constatator separat, care urmează a fi eliberat odată cu certificatul de înscriere de menţiuni care reflectă ultimele modificări operate prin voinţa asociatului unic în actul constitutiv al societatii comerciale.
După primirea unei copii a declaraţiei-tip depuse de către comerciant la ORC, autorităţile publice competente vor efectua controale la sediile punctelor de lucru, în vederea stabilirii conformităţii situaţiei de fapt cu cele declarare în declaraţia-tip.
Autorităţile publice competente sunt:
a) Direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică
b) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie
c) Autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor
d) Inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
În cazul în care autorităţile publice competente constată că la sediile puctelor de lucru nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, nu aplică amenzi şi nici nu impun sancţiuni de alt tip, ci pun în vedere comerciantului să se conformeze cerinţelor acestora.
Constatările şi remediile impuse de fiecare dintre autorităţile care vor veni în control sunt circumscrise sferei lor specifice de activitate. Având în vedere activităţile (codurile CAEN) ce urmează a fi desfăşurate la punctele de lucru, singura autoritate ale cărei atribuţii au aplicabilitate efectivă asupra comerciantului este inspectoratul teritorial de muncă.
Aspectele pe care acestă autoritate le va urmări în cadrul controlului efectuat se referă la:
– controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă
– aspecte privind securitatea si sănătatea în muncă
– aspecte legate de protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite
– verificarea respectării prevederilor legale referitoare la asigurările sociale.
În cazul în care autorităţile publice competente constată că la sediile puctelor de lucru nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare vor notifica acest fapt către comerciant, la sediul social sau la sediul punctului de lucru respectiv, acordând un termen de remediere a neregularităţilor constatate. Remediile se stabilesc de la caz la caz. Termenul curge de la data primirii notificării.
Ce avantaje îmi oferă înscrierea unui contract la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare?
Teodor Andreea – Bucureşti
Cu titlu de regulă, garanţia reală mobiliară este supusă publicitătii, care se realizează, în principiu, din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Prin înscrierea garanţiei reale, creditorii pentru care se înscrie ulterior o garanţie reală asupra aceluiaşi bun sunt prezumaţi că au cunoştinţă despre existenţa garanţiei reale, proba contrară fiind inadmisibilă.
Astfel, dacă un debitor a încheiat mai multe contracte de garanţie, afectându-le acelaşi bun, data, respectiv ordinea în care le-a încheiat nu mai are nicio semnificaţie. Singurul aspect relevant este data, respectiv ordinea în care acestea au fost înscrise în arhiva electronică.
Momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate determină şi ordinea de prioritate a creditorilor aceluiaşi debitor, cu privire la preţul obţinut din vânzarea bunului afectat garantării creanţelor.
În acest sens, referitor la momentul înregistrării avizului (de garanţie reală mobiliară), legea prevede obligaţia menţionării datei, orei, minutului şi secundei înscrierii. Mai mult decât atât, un aspect demn de reţinut este posibilitatea înscrierii în arhivă a intenţiei de a constitui o garanţie reală mobiliară, caz în care, dacă în termen de două luni de la data înregistrării respective se constituie garanţia reală mobiliară, atunci aceasta va avea rangul de la data înscrierii intenţiei.
Contractul de garanţie reală mobiliară creează, în favoarea creditorului, un drept real asupra bunului afectat garanţiei, însă numai pentru a-şi asigura realizarea creanţei, în cazul în care debitorul nu va executa de bunăvoie obligaţia garantată.
Tocmai de aceea, i se recunoaşte creditorului garantat prerogativa de a urmări bunul mobil în mâinile oricărei persoane s-ar afla şi prerogativa preferinţei, deci creditorul garantat îşi va satisface creanţa din preţul obţinut prin vânzarea bunului mobil afectat ca garanţie înaintea altor creditori negarantaţi sau ale căror drepturi asupra bunului respectiv au un grad de prioritate inferior.
Pentru ipoteza în care garanţia reală mobiliară a fost constituită fără deposedarea debitorului (situaţie cel mai des întâlnită în practică), creditorul mai are şi următoarele drepturi:
a) dreptul de a inspecta bunul afectat garanţiei în timpul programului de lucru al debitorului, astfel încât să nu afecteze activitatea acestuia
b) dreptul de a considera că obligaţia garantată a devenit exigibilă şi de a trece la urmărirea silită, în condiţiile prezentului titlu, în cazul în care constată lipsa unei întreţineri corespunzătoare a bunului afectat garanţiei sau alte fapte de natură să îngreuneze sau să facă imposibilă urmărirea silită, astfel cum sunt determinate prin contractul de garanţie. Creditorul îşi poate exercita acest drept numai dacă are temeiuri comercial rezonabile de a crede că bunul afectat garanţiei a fost sau este pe cale de a fi pus în pericol sau există posibilitatea ca plata să fie pe cale de a fi împiedicată.
Dacă bunul afectat garanţiei este vândut, creditorul va distribui rezultatele vânzării în următoarea ordine:
– plata cheltuielilor rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie şi vânzarea bunului
– plata dobânzilor şi a creanţei garantate care are primul rang de prioritate, chiar dacă aceasta nu a devenit exigibilă (în situaţia menţionată mai sus).
Orice sumă rămasă după satisfacerea creditorului cu gradul de prioritate cel mai înalt va fi distribuită celorlalţi creditori în ordinea de prioritate a fiecăruia, chiar dacă creanţele acestora nu au devenit exigibile. Numai după plata integrală a unui creditor se poate proceda la plata următorului. În termen de trei zile de la primirea rezultatelor vânzării bunului afectat garanţiei, creditorul care l-a vândut va preda orice surplus debitorului sau reprezentantului său.
Dacă plata surplusului nu poate avea loc, suma respectivă va fi depusă într-un cont bancar, urmând ca debitorul să fie înştiinţat despre aceasta de către creditor. Orice înţelegere între creditor şi debitor, prin care s-ar stabili o altă destinaţie a sumelor, este considerată a fi nulă de drept.
