„Afaceri cu copii!” scria pe burtiera unui post de televiziune care a urmărit cazul traficului internaţional de ovule. Dincolo de titlu, care pe cât e de trist pe atât e de adevărat, cuvintele sună la o primă vedere ca un titlu de articol care îţi dă idei de afaceri.
Ce este şi mai zguduitor este justificarea unei persoane implicate în acest caz: „Nu aveam bani şi îmi pierdusem locul de muncă”.
E adevărat că de mult timp încoace criza a devenit motivul suprem pentru care facem sau nu facem ceva: sunt trist pentru că e criză, nu mai ies în oraş pentru că e criză, sunt mai recalcitrant pentru că e criză, muncesc mai mult/mai puţin pentru că e criză, etc.
Pot spune însă că încerc să fac bani în cel mai josnic mod posibil pentru că e criză?
Este o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme încoace şi care acum, odată cu acest caz, mi-a revenit în minte:
Este criza un argument puternic pentru anumite devieri ale societăţii sau este doar un pretext?
P.S. Fiul patronului clinicii implicate deţinea un Lamborghini Gallardo, care i-a fost confiscat de către inspectorii DIICOT.
