Numărul românilor care apelează la Centrul pentru Soluționarea Amiabilă a Litigiilor Bancare (CSALB) a crescut de peste patru ori față de anul trecut, la 550, iar numărul băncilor care acceptă negocierea s-a dublat în doar câteva luni. Există cazuri când soldul creditului a scăzut și cu peste 15.000 de euro, în urma negocierilor. 

 

Conciliatorii, unii dintre ei nume importante din avocatura de business sau foşti judecători, încearcă să determine exact care sunt nevoile clientului şi apoi să convingă banca să reducă povara debitorului. 

Argumentele care funcţionează sunt de natură socială. Băncile încep să înţeleagă din ce în ce mai des că este interesul lor să îşi recupereze o parte cât mai mare din creditul acordat şi atunci acceptă reduceri de rate pentru clienţii care au ajuns în situaţia de a nu mai putea plăti.

Problemele de sănătate, pierderea locului de muncă ori a unei persoane apropiate, care aducea venituri pentru familie, pot fi, de exemplu, argumente în negociere. Aceasta nu înseamnă că sunt şi singurele argumente. Reducerea veniturilor, de exemplu, sunt luate, de asemenea, în considerare.    

Aplicația CSALB permite încărcarea directă a documentelor inclusiv de pe telefon, prin scanarea acestora. Astfel, utilizatorii au posibilitatea să uploadeze documentele în aplicație, iar acestea vor putea fi văzute direct de bancă și conciliator (de cei cărora le sunt adresate), fără a mai fi necesară trimiterea separată a documentelor.

“Aplicația este ușor de folosit, atât de către utilizatorii experimentaţi cât şi de persoanele mai puţin obișnuite cu tehnologia și este benefică atât pentru comercianți cât și pentru conciliatori.”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB.

Cu noua aplicație, consumatorii salvează aproape o zi pentru întocmirea dosarului.

Aplicația permite încărcarea directă a documentelor inclusiv de pe telefon, prin scanarea acestora. Astfel, consumatorii au posibilitatea să uploadeze documentele în aplicație, iar acestea vor putea fi văzute direct de bancă și conciliator fără a mai fi necesară trimiterea separată a documentelor, potrivit CSALB.

 

„Prin lansarea aplicației, CSALB vine ȋncă o dată în sprijinul consumatorilor, oferind cele mai rapide metode de comunicare, cu scopul de a diminua timpii de așteptare. Prin noua aplicație, un utilizator poate avea la îndemână, rapid, toate documentele asociate sesizării pe care a formulat-o și de care ar putea avea nevoie. Ne așteptăm ca această facilitate să ȋncurajeze consumatorii să apeleze la CSALB şi, ȋn acelaşi timp, să permită o viteză mai mare de procesare a cazurilor primite”, a mai spus  Alexandru Păunescu.

Pentru a folosi această linie de comunicare directă, consumatorii de servicii financiare pot accesa aplicația de pe site-ul www.csalb.ro

Avantajele aplicației: Ușurează procese, securizează documente (fiecare parte își vede doar propriile documente – cu excepția CSALB care are rol de administrator al întregii proceduri), scurtează timpul de rezolvare a cazului și centralizează istoricul de corespondență, fiind astfel foarte ușor de accesat.

Te-ar putea interesa și: