După ce nu au reuşit să construiască ”o încetare a focului” în Grecia, europenii speră că pot opri criza euro în Irlanda. Chiar dacă un pachet de salvare irlandez este reunit, pieţele de obligaţiuni privesc cu un interes nesănătos la Portugalia. După Portugalia, se presupune că Spania va fi următoarea. Şi dacă o economie mare cum este cea spaniolă are nevoie ”să sune la brigada de pompieri financiari”, atunci viitorul euro este în pericol grav.
Întrebarea ‘cum se va termina’ este evidentă şi urgentă -, dar este şi ”al naibii de greu” să i se dea un răspuns, notează analistul. Este ca un joc tridimensional de şah – în care nivelurile financiar, economic şi politic interacţionează unele cu altele. În opinia semnatarului articolului, moneda unică se va dezmembra în cele din urmă, iar ”călăul” euro va fi Germania, cea mai puternică ţară şi economie din UE.
Germanii au o mulţime de motive pentru a se pune de-a crumezişul privind modul în care evoluează moneda unică în prezent. Ţara a trecut printr-un deceniu dureros de înfrânări salariale şi reduceri în serviciile guvernamentale. Mulţi alegători sunt indignaţi de faptul că euro ai lor destinaţi fiscalităţii ar putea fi utilizaţi pentru a finanţa pensionarea anticipată a grecilor sau impozitarea corporatistă super-redusă din Irlanda.
Populaţiei germane i s-a promis că euro va fi la fel de stabil ca marca şi că va exista o ”clauză de non salvare’, care va împiedica ţările mai bogate din Europa să-i salveze pe nevoiaşi. Ambele promisiuni sunt periculos de aproape de a fi încălcate. Acest lucru atrage îngrijorări tot mai mari că instanţa constituţională din Germania ar putea declara ilegală participarea guvernului lor la clauza de salvare europeană.
Teama guvernului german de propria sa Curte Constituţională a fost deja un motor crucial al crizei. Anul acesta, germanii au fost acuzaţi că acţionează prea încet pentru a organiza o salvare pentru Grecia. Dar încetineala germană a fost condusă de teama că o acţiune rapidă ar încalca tratatele europene.
Criza imediată din Irlanda a fost declanşată cu aproximativ o lună în urmă, atunci când Angela Merkel a sugerat ca, în viitoare crize ale euro, deţinătorii de obligaţiuni private să suporte în mai mare măsură pierderile şi că sunt necesare modificări ulterioare în tratatele europene. Şi această remarcă a fost făcută sub presiunea instanţelor judecătoreşti.
Acţiunile Germaniei au creat presiuni politice şi juridice în ţările care aveau nevoie de pachete de salvare. În Grecia, s-a asistat la revolte mortale la Atena, iar în Irlanda, există puternice lamentaţii legat de pericolul la adresa suveranităţii naţionale, guvernul însuşi clătinându-se luni. Este posibil ca ascensiunea partidelor naţionaliste şi anticapitaliste, cum ar fi Sinn Fein în Irlanda, să determine ţările beneficiare să vadă dacă viaţa nu va fi cumva mai bună în afara monedei unice. Ţări ca Grecia şi Portugalia ar putea fi mai competitive dacă şi-ar putea devaloriza monedele.
Renunţarea la euro ar putea fi simţită însă ca o umilire naţională pentru membrii de la periferia sudică. Totodată, nu există niciun mecanism pentru renunţarea la euro într-un mod ordonat.
Prin urmare, dacă euro se dezmembrează, este posibil ca ţara care ”intentează acţiune de divorţ” să fie o economie puternică – Germania fiind cel mai probabil împricinat. Germanii nu vor face însă acest pas rapid sau uşor. Un angajament faţă de integrarea europeană a fost un laitmotiv al politicii externe germane timp de o jumătate de secol. Dar dacă germanii s-au convins că este pur şi simplu imposibil să tratezi cu partenerii din zona euro şi că, prin urmare, întregul experiment al monedei unice nu a putut funcţiona – s-ar putea decide să renunţe. Exista două căi prin care se poate imagina acest lucru.
Prima cale este un val de crize financiare succesive în zona euro, care afectează ţările mai mari şi care vor submina treptat încrederea contribuabililor germani că ‘creditele’ pe care UE le extinde la membrii săi mai slabi vor fi vreodată rambursate. A doua cale este dacă, lucru destul de probabil, modificările tratatelor pe care guvernul german le cere pentru a satisface instanţele sale nu sunt ratificate de unele dintre celelalte 26 de state membre ale UE. În acel moment, germanii ar putea spune: ‘Ei bine, noi ne-am străduit, dar ceilalţi europeni nu vor face ceea ce este necesar pentru a se salva.’ Germania s-ar putea simţi eliberată de obligaţia sa istorică de ”a construi Europa’.
SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: