Cum a reușit un artis danez să obțină 72.000 de euro? Le-a dat două rame goale și a fugit

Cum a reușit un artis danez să obțină 72.000 de euro? Le-a dat două rame goale și a fugit

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 30 septembrie 2021, 12:30

Un artist din Danemarca a obținut 72.000 de euro, bani cash, de la un muzeu pentru o operă de artă. Acesta a cerut banii pentru a-i incorpora într-un tablou. Totuși, administratorii muzeului au avut parte de o adevărată surpriză când artistul a schimbat numele operei în „Ia banii şi fugi”.

Cum a reușit un artis danez să obțină 72.000 de euro? Le-a dat două rame goale și a fugit

Jens Haaning, artistul care a fugit cu banii, convenise cu muzeul Kunsten din nordul Danemarcei să primească banii ca împrumut pentru a replica opere anterioare în care erau înrămate bancnote echivalente cu veniturile anuale ale unui austriac şi ale unui danez, conform informațiilor transmise de euronews.com

Totuși, reprezentanții muzeului din Aalborg au avut parte de o adevărată surpriză când au deschis cutia trimisă de Haaning. Potrivit sursei menționate. între ramele celor două tablouri nu era nicio bancnotă, iar numele operei fusese schimbat.

Ia banii şi fugi, noul nume al operei

„Opera artistică este că le-am luat banii”, a declarat Haaning la televiziunea DR. În acest context, muzeul respectiv doreşte ca artistul să înapoieze banii. Mai mult, din cauza refuzului primit, aceștia intenţionează să-l denunţe la poliţie în cazul în care, până în ianuarie, când se sfârşeşte expoziţia, banii nu sunt înapoiați.

În ce situație se află Danemarca?

Recent, cercetătorii danezi au realizat un studiu comportamental de amploare privind pandemia de COVID-19 pe 400.000 de cetăţeni din Danemarca şi alte ţări.

Astfel, observăm că țara respectivă are o rată ridicată a vaccinării anti-COVID – 86% din cetăţenii eligibili pentru imunizare începând cu vârsta de 12 ani au primit cel puţin o doză a unui vaccin, în timp ce 95% din populaţia de peste 50 de ani este vaccinată cu schemă completă. De asemenea, Bilanţul deceselor a fost de doar 450 de oameni la un milion de cetăţeni, spre deosebire de 1.982 la un milion în SUA.

Potrivit sondajului Proiectului Hope, peste 90% dintre oamenii din Danemarca au încredere în autorităţile sanitare din ţara lor. Amintim că toamna trecută, peste 80% din populaţia eligibilă se arăta dispusă să accepte un vaccin autorizat, spre deosebire de mai puţin de 50% în SUA.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.