ANPC permite băncilor să majoreze marjele fixe aplicate la creditele cu dobânzi variabile în derulare odată cu trecerea la referinţa EURIBOR/ROBOR/LIBOR, astfel încât să-şi poată menţină actualele rate, dar nu este de acord cu nicio compensaţie la eliminarea comisioanelor nepermise de lege.

“Pentru contractele de credit aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referinţă a băncii + o majă fixă, suntem de acord ca noua formulă de calcul să includă indicele de referinţă aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marjă fixă, compusă din marja existentă în contractul iniţial, valabilă la data semnării contractului şi diferenţa dintre valoarea dobânzilor de referinţă şi valoarea indicelui de referinţă, valabile la data intrării în vigoare a OUG 50/2010, respectiv 21 iunie”, se arată într-un răspuns al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor remis Asociaţiei Române Băncilor.

În consecinţă, clienţii cu credite în derulare care au dobânzi variabile nu vor beneficia de nicio reducere de costuri în urma modificării contractelor de credit potrivit noii legislaţii promovate de ANPC.

ARB solicitase ANPC lămuriri privind marja fixă care poate fi utilizată în cazul creditelor cu rate variabile în derulare a căror formulă de clacul trebuie schimbată prin efectul legii, arătând că în cazul marjei iniţiale, dobânzile ar fi scăzut chiar dramatic.

În condiţiile unor credite acordate la marje fixe de 2,5 -4% peste rata de referinţă a băncii, dobânzile calculate în funcţie de EURIBOR la 3 sau 6 luni (sub 1% în prezent), păstrându-se condiţiile iniţiale de marjă, ar fi coborât la 3,5 – 5% pe an, ceea ce ar fi reprezentat încasări semnificativ mai mici pentru băncile comerciale. Prin aplicarea unei asemena formule, băncile anticipau venituri anuale mai mici cu până la un miliard de euro.

Pe de altă parte, ANPC menţionează că nu este de acord ca prin noua formulă de variaţie a dobânzii să crească dobânda pentru consumatori, fiind în concordanţă cu ceea ce a susţinut şi ARB.

Băncile spun însă că utilizarea indicilor din data de 21 iunie invocată de ANPC nu poate fi luată ca referinţă, pentru că nu este stipulată în lege, fiind nevoie mai curând de norme de aplicare în care să fie menţionată data respectivă.

“În ceea priveşte posibilele nemulţumiri ale consumatorilor în situaţia în care valorile indicilor de referinţă vor creşte în viitor, menţionăm faptul că ANPC a fost obligată să impună printr-un act normativ criterii clare privind transparenţa modului în care variază dobânzile tocmai din cauza nemulţumirilor semnalate de consumatori cu privire la faptul că, pe parcursul derulării contractelor, creditorii au majorat dobânzile ori de câte ori au dorit, fără să aibă neapărat o justificare independentă de voiţa lor (…) De asemenea, în funcţie de propria politică comercială şi în conformitate cu prevederile OUG 50/2010, creditorii au posibilitatea de a reduce marja de dobândă în condiţiile în care valorile indicilor de referinţă au crescut peste puterea de acceptare a consumatorilor”, se mai spune în scrisoarea ANPC.

Pe de altă parte, legislaţia intrată în vigoare la 21 iunie permite băncilor să aplice la contractele de credit doar patru tipuri de comisioane: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, comision de rambursare anticipată (la dobânzi fixe) şi comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.

“OUG 50/2010 nu permite ca anumite comisioane, menţionate în contractele iniţiale, să fie redenumite conform noilor prevederi legale şi nici ca valoarea comisioanelor care nu se mai regăsesc în OUG 50/2010 să fie adăugată peste valoarea celor expres menţionate în actul normativ şi existente în contractele iniţiale”, se arată într-un alt punct de vedere trimis de ANPC către ARB.

În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia locală o directivă europeană, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.

Băncile au solicitat la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE să fie introdusă în noua scrisoare de intenţie o prevedere care să oblige Guvernul să modifice ordonanţa de urgenţă în limitele normelor UE şi să se renunţe la orice aplicare retroactivă.

Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la 19 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia pentru a le adapta la noile reglementări. Înainte de data limită, orice client poate solicita bănci modificarea clauzelor contractului în concordanţă cu noile reglementări, iar instituţia de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp, potrivit reprezentanţilor ANPC.

De asemenea, de la 21 iunie, băncile nu mai pot încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumuturile cu dobândă variabilă, în timp ce la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.

SURSA: Mediafax