Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a hotărât, marţi, ca Guvernul să întreprindă demersurile necesare urgentării adoptării cadrului legislativ în domeniul securităţii cibernetice.

De asemenea, CSAT a mai decis ca Executivul să întreprindă demersuri pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic şi pentru crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în acest sector.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis marţi AGERPRES, ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale şi capabilităţile României de reacţie la atac cibernetic major au reprezentat pentru Consiliu o temă pe ordinea de zi.

'Membrii CSAT au hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersurile necesare urgentării adoptării cadrului legislativ în domeniul securităţii cibernetice, să sprijine constituirea de entităţi, atât în cadrul sectorului public, cât şi al celui privat, specializate în evaluarea securităţii infrastructurilor cibernetice de interes naţional, iar instituţiile responsabile să ia măsuri pentru definirea şi operaţionalizarea unui program destinat instruirii specialiştilor în domeniul securităţii cibernetice. De asemenea, Consiliul a mai hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersuri pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic şi pentru crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în domeniul securităţii cibernetice', se arată în comunicat.

Conform sursei citate, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat şi măsurile de prevenire şi combatere a utilizării internetului în scopuri teroriste, ca rezultat al utilizării spaţiului virtual şi a reţelelor informatice de către entităţile teroriste şi adepţi ai acestora.

O primă temă dezbătută de către Consiliu a reprezentat-o analiza riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale prognozate pentru anul 2015, iar, în acest sens, membrii CSAT au aprobat direcţiile de acţiune, ţinând cont atât de evoluţiile, cât şi de impactul acestora asupra securităţii României şi au stabilit ca instituţiile responsabile să ţină cont de riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile identificate şi în cursul acestui an.

La şedinţa CSAT de marţi, condusă de preşedintele Traian Băsescu, au participat prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota, şi secretarul CSAT, general Ion Oprişor. Au mai participat, ca invitaţi, secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale, Valeriu Nicuţ, prim-adjunctul directorului Serviciului de Informaţii Externe, general Silviu Predoiu, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea. AGERPRES