La un an după ce Arabia Saudită, varful de lance al OPEC, a luat decizia de a menține cotele de producție pe fondul scaderii prețurilor petrolului, grupul lupta cu un nivel aflat la minimul ultimilor 6 ani, in timp ce aprovizionarea copleșește cererea.

Venezuela și Ecuadorul doresc ca OPEC să fie de acord cu praguri ale productiei la intalnirea de vineri de la Viena a membrilor cartelului, au declarat oficialii în această săptămână. Iranul a cerut grupului să taie producția, pentru a putea sa-si adapteze propria productie anul viitor.

In acest timp, Arabia Saudita, lider de facto al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, poate propune o eventuală reducere a producției grupului la 1 milion de barili pe zi, care ar putea avea efect în 2016, a anuntat joi Energy Intelligence, citând un delegat din cadrul grupului. O astfel de reducere va fi condiționată de participarea producătorilor non-OPEC, inclusiv Rusia, Mexic și Kazahstan și nu ar fi parafata la intalnirea de vineri, potrivit raportului.

Niciun producător din afara OPEC nu a dat niciun semn ar fi de acord cu un astfel de aranjament.

Arabia Saudită și-a exprimat anterior dorința de a coopera cu producătorii din afara OPEC pentru a stabiliza piața petrolului. Oficialii sauditi și cei din Venezuela s-au întâlnit cu reprezentanti ai Rusiei și Mexicului acum un an la Viena, dar summit-ul nu a reușit să aduca un acord privind limitarea productiei comune.

Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh a declarat joi că OPEC nu ar trebui să aștepte ca membrii non-OPEC să colaboreze, înainte de a-si reduce producția proprie.

"Suntem OPEC și nu este rațional sa ne organizam decizia in functie de reactia producatorilor de petrol care nu sunt membri ai Cartelului", a declarat el reporterilor, la sosirea la Viena.

Titeiul Brent, valoare de referință la nivel mondial, a închis miercuri la 42.49 de dolari barilul, cel mai mic nivel de la debutul crizei financiare din 2008-09. Era tranzacționat joi la Londra, la 43.08 de dolari. Companiile petroliere internaționale, inclusiv Vitol Group au spus ca stocurile în creștere vor continua să cântărească pe piață, iar preturile nu vor urca până în 2017.