Creșteri spectaculoase pentru piața de construcții! Anul 2019 se anunță foarte profitabil
Piața de construcții se bucură de o perioadă înfloritoare, depășind perioada similară de anul trecut. Creșteri substanțiale s-au înregistrat în special pentru clădirile nerezidenţiale.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni ale anului în curs, faţă de perioada similară din 2018, ca serie brută, cu 26%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 18,8%, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
În luna iulie 2019, volumul lucrărilor de construcţii a urcat, faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 2,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,0%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 41,0%, respectiv cu 38,7%.
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 26,0%. Pe elemente de structură, au avut loc creşteri la construcţiile noi (+32,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+15,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,5%).
Pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri ale volumului de lucrări de construcţii astfel: clădirile nerezidenţiale cu 37,4%, clădirile rezidenţiale cu 34,1% şi la lucrările de construcţii inginereşti cu 15,7%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat cu 18,8%, creştere reflectată în volumul lucrărilor de construcţii noi cu 27,0%, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,5% şi al lucrărilor de reparaţii capitale cu 2,8%.
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidenţiază creşterea volumului lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale cu 31,6%, clădirile rezidenţiale cu 30,7% şi la construcţiile inginereşti cu 9,2%.
În iulie 2019, comparativ cu iunie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat, ca serie brută, cu 2,9%, creştere evidenţiată la construcţii noi (+5,3%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 2,4%, respectiv cu 2,1%.
Pe obiecte de construcţii, seria brută indică o creştere a volumului construcţiilor inginereşti cu 6,3% şi a clădirilor rezidenţiale cu 3,3%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale cu 3,4%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 4,0%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+13,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,7%). Volumul lucrărilor de reparaţii capitale a scăzut cu 0,5%.
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică o creştere a volumului lucrărilor de construcţii la lucrările de construcţii inginereşti cu 8,2% şi la clădirile rezidenţiale cu 4,9%. Volumul lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale a scăzut cu 5,8%.
În iulie 2019, raportat la iulie 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 41,0%. Pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii noi (+48,9%), lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+37,2%) şi lucrărilor de reparaţii capitale (+4,9%).
Pe obiecte de construcţii, seria brută evidenţiază creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: construcţii inginereşti cu 45,7%, clădiri rezidenţiale cu 45,2% şi la clădiri nerezidenţiale cu 30,1%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a urcat cu 38,7%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri astfel: lucrările de construcţii noi (+45,6%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+41,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,1%).
Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: clădirile rezidenţiale (+44,1%), construcţiile inginereşti (+37,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+29,2%).
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.