Anul acesta a treia economie a zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 0,8%, pe fondul majorării cererii pe plan intern cu 1,9%, se arată în raportul ABI. 

Rata creditelor neperformante (NPL) de la băncile italiene va începe să scadă numai în 2017, după o creştere de 10,6% anul acesta şi de 2,7% anul viitor in 2016. 'Majorarea creditelor neperformante a încetinit dar este încă intensă', avertizează Asociaţia Bancară Italiană. 

Instituţia estimează că productivitatea instituţiilor financiare italiene se va îmbunătăţi în următorii ani iar profiturile nete ale băncilor ar putea depăşi zece miliarde de euro în 2017, pentru prima dată din 2008. 

Problema creditelor neperformante este în atenţia guvernului italian, care caută modalităţi de a reduce povara acestor împrumuturi pentru bănci, dar fără a încălca reglementările UE. 

Creditele neperformante reprezintă încă o provocare serioasă pentru băncile italiene şi trebuie luate în considerare toate instrumentele potenţiale pentru a rezolva problema, inclusiv crearea unei bănci de rebuturi (bad bank), a declarat luna trecută preşedintele noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy. 

Problema creditelor neperformante a fost amplificată de o serie de factori, printre care condiţiile economice generale şi disfuncţionalităţile din sistemele de recuperare a datoriilor, a explicat Nouy. 

'Trebuie să utilizăm toate instrumentele posibile şi sper că această structură poate deveni funcţională', a declarat oficialul BCE referindu-se la înfiinţarea unei bănci de rebuturi în care să fie incluse creditele neperformante. 

Daniele Nouy a adăugat că băncile italiene trebuie să-şi modifice modelul de afaceri pentru a rezolva problema profitabilităţii scăzute. 

Autorităţile de la Roma speră să stimuleze creditarea prin înfiinţarea unei bănci de rebuturi în care să fie incluse creditele neperformante. 

'Crearea unei bănci de rebuturi va elibera resursele şi capitalul, deci va fi un semn pozitiv pentru pieţe. Principalele beneficiare vor fi băncile mai mici, deoarece ele au un procentaj ridicat de credite neperformante, iar cerinţele autorităţilor de reglementare sunt acum mai dure', a apreciat recent Francesco Confuorti, director în cadrul firmei de investiţii Advantage Financial, Milano. 

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România. 

 AGERPRES