La fel se întâmplă și cu rolul social al unei afaceri de familie. Nu e nevoie de CSR și de programe profesioniste pictate în prezentări Power Point. Cei care pornesc și cresc afaceri înțeleg foarte bine nevoile celor din jur și unde se pot face folositori, dacă doresc acest lucru. Acesta este motivul pentru care Capital a ales să vă prezinte, în pragul Crăciunului, câteva dintre cele mai de succes afaceri de familie din România. În mod tradițional, în perioada aceasta a anului, atenția se îndreaptă către cei dragi. Prioritatea nu mai este acumularea banilor, nici joburile, nici clienții. Este timpul să ne bucurăm de rezultatele muncii noastre alături de cei dragi, să le oferim cadouri, să le mulțumim pentru sprijinul pe care ni-l oferă, fie că lucrează alături de noi, fie că doar ne susțin moral în timpul care ne rămâne după ce ne încheiem activitățile de peste zi. Este timpul să ne readucem aminte că toate eforturile noastre ar fi bine să aibă un scop mai presus de avere sau faimă. Că puterea de a face bine semenilor noștri este probabil cel mai frumos cadou pe care putem să ni-l facem nouă înșine.

Nu toți avem privilegiul de a lucra împreună cu membrii familiei. Unii dintre noi nici măcar nu ne dorim acest lucru, deoarece uneori e bine să poți face distincție între muncă și viața personală. Oricare ar fi situația, însă, nu uitați că cel mai frumos cadou pe care îl puteți face celor dragi este timpul pe care-l petreceți în compania lor și atenția pe care le-o acordați. Ascultați-i și nu faceți greșeala să credeți că problemele voastre sunt mai importante decât ale lor, chiar dacă sunteți cei care câștigați mai mulți bani. Dați-le importanță și veți primi automat cel mai frumos cadou dintre toate. Veți simți că sunteți iubiți. Marile bucurii vin întotdeauna din lucrurile simple.

Te-ar putea interesa și: