Familia Büyükhanli, cea care construieşte lângă Bucureşti ansamblul Cosmopolis, contează pe cei 100 de membri ai săi ca pe nişte parteneri de afaceri. Sora şi vărul lui Ahmet Büyükhanli, preşedintele companiei, au dat tonul cumpărând 17 apartamente.

Pe Ahmet Büyükhanli l-am întâlnit la Dalaman, în Turcia. Zona, necunoscută pentru majoritatea românilor, este locul de întâlnire al tuturor proprietarilor de iahturi din această parte a Europei. Dar Ahmet a ales să-şi ţină iahtul aici şi pentru că locul se află la doar două ore distanţă de Antalya, regiune turistică unde familia sa – una dintre cele mai influente din Turcia – îşi desfăşoară o mare parte din afacerile din industria ospitalităţii. În total, grupul deţine opt hoteluri, dar afacerile sale sunt cantonate, în principal, în dinamicul sector al construcţiilor. „Tatăl meu a pornit afacerea asta cu mulţi ani în urmă. A fost nevoie de multă muncă. În Turcia nu au fost mereu condiţiile de azi“, spune Ahmet, absolvent al unui curs de managementul afacerilor la Ohio State University.

Primul proiect de peste hotare, la Bucureşti

Astăzi, businessul familiei este împărţit între developerul Büyükhanli şi lanţul de hoteluri Justiniano, ale căror activităţi vor genera în 2007 o cifră totală de afaceri apropiată de pragul de un miliard de euro. Dar banii vin şi din alte direcţii. Săptămâna trecută, grupul financiar american Citi a anunţat preluarea Opus Menkul Degerler AS, o companie de servicii financiare aparţinând Büyükhanli Group. „Suma este confidenţială“, spune Ahmet, menţionând doar că Opus manevra zilnic pe bursă peste zece milioane de euro, ceea ce „înseamnă mult, foarte mult“.

De curând, compania sa a decis să-şi extindă afacerile şi pieţele externe. Primul său mare proiect peste hotare va fi realizat în România, lângă Bucureşti. De ce România? „E aproape, ne leagă multe, iar piaţa imobiliară se dezvoltă rapid. Am avut această oportunitate şi evident că i-am dat curs. În plus, România are, în opinia mea, un potenţial superior tuturor ţărilor din estul şi centrul Europei. Prima dată am venit aici acum vreo zece ani. Nu prea se puteau face afaceri, în schimb se putea merge la Poiana Braşov“, îşi aminteşte omul de afaceri turc.

Beşiktaş şi Mircea Lucescu, nume îndrăgite de turci

68-6548-28_ahmetturcu_rp.jpgNu ascunde că se aşteaptă la un câştig mare de pe urma proiectului Cosmopolis, dar afirmă că banii vor fi investiţi tot în România şi tot pe raza Bucureştiului. „Probabil că vom construi şi un hotel în oraş, pentru că litoralul nu mă interesează. Din păcate, sezonul e cam scurt în România“, spune preşedintele Büyükhanli Group.

„M-aş bucura dacă aş putea veni mai des în România pe iaht. Vara asta am ajuns doar de patru ori. Oricum, acum stau mai mult aici decât acasă“, afirmă Ahmet, unul dintre practicanţii înveteraţi ai schiului nautic. Dar şi când vine vorba de fotbal Ahmet se aprinde. Se vede că este microbist de la o leghe marină. Iahtul său se numeşte Eagle, aşa cum sunt porecliţi cei de la clubul Beşiktaş, iar ambarcaţiunile amicilor săi, ancorate în apropiere, au pe catarg şi steagul alb-negru al echipei lor de suflet. O dovadă că în Turcia fotbalul e un microb mai puternic decât în România. Admiraţia lui se îndreaptă în special către Mircea Lucescu, cel care a adus un titlu pentru clubul din al cărui consiliu de administraţie a făcut parte şi familia Büyükhanli.

În Turcia afacerile se fac, în general, în familie, iar Ahmet are circa 100 de rude, deci cam tot atâţia potenţiali parteneri de afaceri cu acelaşi sânge. Ca dovadă, sora lui a cumpărat recent zece apartamente în viitorul mini-oraş de lângă Bucureşti, Cosmopolis, iar un văr, alte şapte. Cele mai multe locuinţe, circa o sută, au fost achiziţionate însă de fondul de investiţii britanic Salamanca Capital. „Deocamdată, proiectul merge bine. Avem înţelegeri pentru mai bine de 80% din locuinţele incluse în prima fază (565 de unităţi, n. red.)“.

Ce îşi mai poate dori Ahmet Büyükhanli? Dacă ar putea, ar mări veniturile populaţiei şi în Turcia, şi în România. Evident, nu mânat de o dărnicie ieşită din comun. În România, compania sa are de vândut 5.000 de locuinţe şi ar fi bine să aibă cui…

Cosmopolis în cifre


REZIDENŢIAL
Proiectul Cosmopolis este de dezvoltat în Ştefăneştii de Jos, lângă Bucureşti, de compania Opus Land Development, parte a Buyukhanli Group. Acesta va costa aproape 700 milioane de euro, urmând să fie construite circa 5.000 de locuinţe.

RETAIL Ansamblul va mai include un centru comercial de 220.000 mp şi spaţii de birouri de circa 100.000 mp. Suprafaţa construită a zonei rezidenţiale este de 665.000 mp, termenul de finalizare fiind anul 2014.

Cu ochii pe turişti

ISTORIC Compania turcă şi-a început activitatea în 1953, iniţial în sectorul construcţiilor, pentru ca ulterior, în anii ‘80, să-şi extindă operaţiunile şi în turism. Büyükhanli AS, înfiinţată în 1983 de Bahri şi Ali Büyükhanli, a dezvoltat mai multe proiecte de apartamente de lux şi hoteluri. În 1995, activitatea a fost relansată în urma cooptării în conducerea companiei a lui Ahmet Emre Büyükhanli.

AFACERI Dezvoltarea de proiecte rezidenţiale şi comerciale, construcţiile şi turismul sunt principalele sectoare în care este implicată compania. De exemplu, reţeaua hotelieră Justiniano numără opt unităţi (amplasate în Antalya, Bodrum şi Ankara), cu un număr total de 8.000 de locuri de cazare. Hotelul pe care compania intenţionează să îl deschidă la Bucureşti ar putea fi afiliat acestui lanţ.

«Probabil că vom construi şi un hotel în Bucureşti, pentru că litoralul nu mă atrage.»
Ahmet Büyükhanli