Comisia Europeană a transmis Guvernului o a doua avertizare privind riscul ca independenţa financiară a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să fie afectată de includerea angajaţilor instituţiei în categoria personalului afectat de Legea salarizării unitare în sectorul bugetar. Comisia a atenţionat, în infograma transmisă autorităţilor române, că poate fi declanşată procedura de infringement dacă independenţa ANRE este afectată.
Situaţia a fost discutată în şedinţa de joi a Guvernului, iar miniştrii au decis, potrivit surselor citate, să transmită Comisiei Europene că ANRE nu poate fi exclusă din sfera de aplicare a Legii salarizării unitare, deoarece lipsa resurselor financiare impune măsuri de austeritate pentru întregul sector bugetar.
„Guvernul va transmite Comisiei Europene că resursele bugetare sunt limitate din cauza crizei şi că, în aceste condiţii, ANRE trebuie să respecte constrângerile bugetare impuse tuturor instituţiilor statului. Executivul va insista că independenţa ANRE nu se reduce la sistemul de salarizare şi nici nu a fost limitată astfel, iar cadrul legislativ actual garantează independenţa acestei instituţii”, au arătat surse guvernamentale.
Guvernul va lua în calcul exceptarea ANRE de la Legea salarizării când economia o va permite
Potrivit acestora, Executivul va mai transmite Comisiei Europene că exceptarea ANRE de la Legea salarizării unitare va fi luată în calcul „în viitor”, la momentul în care evoluţia economiei va permite.
Guvernul are luna martie 2011 drept termen limită pentru implementarea directivei europene privind salarizarea ANRE, conform surselor citate.
Regimul de finanţare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, împreună cu al altor instituţii publice, a fost schimbat de Guvern în 2009, iar autoritatea a fost obligată să cedeze la bugetul de stat banii din taxe. Iniţial, ANRE se autofinanţa.
În prezent, ANRE se află în subordinea premierului şi este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
În luna iunie, Comisia Europeană a transmis autorităţilor române o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la măsurile legislative ale Executivului din 2009, care au „deteriorat drastic” statutul şi autonomia Agenţiei. Într-o notă a SGG postată atunci pe site-ul Autorităţii se susţinea că reprezentanţii ANRE, SGG şi ministerele Economiei şi Finanţelor s-au întâlnit pentru a discuta despre scrisoarea CE şi au fost de acord că observaţiile Comisiei sunt întemeiate.
Astfel, demersurile legislative constând în schimbarea regimului de finanţare şi a celui de salarizare în ANRE „au dus atingere indepedenţei agenţiei, prin pierderea indepedenţei funcţionale şi financiare, corelativ cu migrarea masivă a specialiştilor ANRE către sectorul privat ca urmare a drepturilor salariale specifice reglementatorilor”, se preciza în documentul citat.
În acelaşi document de pe site-ul ANRE se susţinea că Secretariatul General al Guvernului va propune ca Agenţia Naţională de Reglementare în Energie să revină în coordonarea primului-ministru, de la statutul de subordonare, şi la regimul de finanţare din surse proprii. Până în prezent însă nu a fost efectuată o astfel de modificare a regimului de finanţare şi subordonare.
Legea salarizării unitare prevede excepţii doar pentru Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Sursa: Mediafax