Forul comunitar estimează că în fiecare an se pierd până la 50 de miliarde de euro (58,8 miliarde de dolari) din cauza fraudelor şi a lacunelor în legislaţie. 

Conform reglementărilor existente, traderii pot cumpăra bunuri într-o ţară UE fără TVA şi apoi să le vândă legal în propria lor ţară şi să încaseze TVA. 

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, a declarat: "La 25 de ani după crearea pieţei unice, companiile şi consumatorii încă se confruntă cu 28 de sisteme diferite în cazul TVA la tranzacţiile transfrontaliere. Propunerea de astăzi ar urma să reducă cu aproximativ 80% fraudele transfrontaliere în domeniul TVA. În acelaşi timp, companiile vor beneficia de pe urma simplificării procedurilor legate de TVA". 

Conform noilor propuneri, care ar putea intra în vigoare în 2022, TVA va fi declarată şi plătită de vânzători prin intermediul unei proceduri unice în ţara sa de origine. Autorităţile fiscale naţionale vor transfera apoi direct taxele care se cuvin una alteia. 

Conform unui studiu al Comisiei Europene publicat luna trecută, în 2015 cel mai mare deficit de încasare a TVA a fost înregistrat în România, iar ţările din UE au pierdut în total aproximativ 152 de miliarde de euro în venituri din taxa pe valoare adăugată. 

"Deficitul de încasare a TVA", care constituie diferenţa globală dintre veniturile din TVA preconizate şi sumele efectiv colectate, demonstrează încă o dată necesitatea unor reforme serioase astfel încât statele membre să poată să beneficieze pe deplin de veniturile din TVA pentru bugetele lor. Deşi colectarea veniturilor din TVA indică anumite semne de ameliorare, sumele deficiente rămân inacceptabil de ridicate, apreciază CE. 

Comisia vrea o reinstituire a principiului colectării de TVA în cadrul schimburilor comerciale transfrontaliere din interiorul UE. Frauda transfrontalieră în UE reprezintă un deficit de încasare a TVA în valoare de 50 de miliarde de euro în fiecare an, iar noul sistem ar trebui să reducă frauda transfrontalieră cu aproximativ 80% (circa 40 de miliarde de euro). 

Comisia speră, de asemenea, să obţină un acord rapid al statelor membre privind noile norme de îmbunătăţire a TVA pentru comerţul electronic, propuse în 2016. La fel ca în cazul tuturor iniţiativelor în domeniul fiscal, va fi necesar un acord unanim al statelor membre înainte de intrarea în vigoare a schimbărilor propuse. 

AGERPRES