Comisia Europeană nu a suspendat procesul de aprobare a Planului de redresare elaborat de Ungaria. Acest mesaj a fost transmis chiar de către vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, în Parlamentul European. Ea a spus clar că nu s-a oprit nimic și că procesul continuă.

Afirmația făcută de Vera Jourova vine ca o lovitură pentru Dacian Cioloș. Asta pentru că liderul PLUS, care este și liderul grupul Renew Europe din Parlamentul European, a anunțat că Bruxelles-ul a decis să suspende aprobarea Planului de redresare (PNRR) conceput de Ungaria. Dacian Cioloș a scris toate aceste lucruri pe Twitter. „Comisia Europeană a dat curs demersului Renew Europe și a suspendat Planul de Redresare al Ungariei”, a scris pe Twitter Dacian Cioloș, liderul grupului din Parlamentul European. Mai mult chiar, liderul politic român a continuat și a oferit și argumentele pentru care s-a luat o astfel decizie în cazul Ungariei.

Mesajul transmis de Dacian Cioloș

„Comisia suspendă aprobarea planului de redresare al lui Orbán. Bun. @RenewEurope a cerut asta săptămâna trecută. De ce? Pentru că astăzi nu avem garanții că banii vor ajunge la maghiarii cinstiți și merituoși – și nu doar la prietenii lui Orbán” – a scris Cioloș pe rețeaua de socializare. Potrivit președintelui Renew Europe, grupul său a cerut Comisiei Europene să nu aprobe planul Ungariei dacă Budapesta nu respectă anumite condiții menite să împiedice alocarea contractelor unor firme bănuite de nereguli financiare sau aflate în conflict de interese. Renew Europe a menționat potențiali beneficiari precum ginerele premierului Viktor Orbán, care „obține în mod constant contracte cu fonduri europene”.

Afirmația lui Cioloș a fost dezmințită imediat și de Marius Tudor, care este consilier în Parlamentul European. El a spus că informația este falsă. Potrivit acestuia, Comisia a avertizat, într-adevăr, Ungaria că va suporta consecințe grave, putând condiționa accesul la bani publici europeni. „Aceasta suspendare nu este exclusă, însă acum nu este vorba despre așa ceva.”, a comentat Marius Tudor.

sursa foto: Wikipedia