Comisia Europeană dă ordin țărilor membre. România, obligată să respecte. Se suspendă toți banii

Comisia Europeană dă ordin țărilor membre. România, obligată să respecte. Se suspendă toți banii

SURSA FOTO: Dreamstime - Comisia Europeană

Publicat de Benga Sorina la 12 iulie 2025, 17:37

Comisia Europeană pregătește măsuri mai ferme împotriva țărilor membre care se abat de la principiile democratice, Ungaria fiind una dintre cele vizate. Noua propunere de buget UE pentru perioada 2028–2034 va întări legătura dintre respectarea statului de drept și accesul la fondurile europene, potrivit unui document consultat de Politico.

Actualul cadru bugetar al UE include mecanisme prin care o parte din fondurile europene pot fi suspendate în cazul unor abateri grave de la valorile democratice. Totuși, Bruxelles-ul intenționează să consolideze acest sistem, extinzând condiționalitatea asupra întregului buget. Noua abordare vizează eliminarea „portițelor” prin care unele guverne pot reorienta finanțările între programe pentru a evita sancțiunile.

Tensiuni în creștere cu Budapesta

Premierul ungar Viktor Orbán, criticat frecvent pentru derapaje autoritare și apropieri de Moscova, se află într-o relație tensionată cu instituțiile europene. În prezent, Ungaria are deja blocate fonduri de peste 18 miliarde de euro din cauza nerespectării statului de drept. Comisia pare să profite de contextul politic intern, Orbán este în scădere în sondaje, fiind devansat de conservatorul pro-european Péter Magyar, pentru a impulsiona aplicarea unor reguli mai stricte.

Se fac presiuni țintite înaintea alegerilor din 2026, în contextul în care Orbán este contestat de Péter Magyar, un rival mai pro-european. Comisia mizează pe o posibilă schimbare a guvernului până în 2027, astfel încât noul executiv să respecte normele UE și să permită deblocarea fondurilor.

Miza: bugetul UE și viitorul sancțiunilor

Potrivit draftului propunerii, viitorul buget va introduce un sistem mai coerent de suspendare a plăților, corelat direct cu încălcările statului de drept. Spre exemplu, fondurile pentru agricultură nu vor fi afectate, dar programe precum Erasmus sau granturi academice ar putea fi suspendate în caz de limitări ale libertății universitare.

Comisia vrea să evite penalizarea societății civile din țările aflate sub sancțiuni. Se ia în calcul finanțarea directă a ONG-urilor și universităților, ocolind guvernele care nu respectă regulile UE. Grupul liberal Renew din Parlamentul European susține această „condiționalitate inteligentă” și cere ca fondurile blocate să ajungă direct la cetățeni, nu să fie redistribuite altor state membre, scrie Politico.eu.

Bugetul va fi prezentat oficial în zilele următoare, deschizând o perioadă de cel puțin doi ani de negocieri între statele membre. Noile reguli ar urma să intre în vigoare abia după 2027, însă mulți oficiali europeni speră că, până atunci, la Budapesta va fi un guvern mai cooperant.

Ce presupune noul cadru propus de Comisia Europeană?

Toate fondurile europene vor fi supuse unor condiționalități clare privind statul de drept, nu doar o parte din buget, cum s-a făcut până acum.

Prin acest sistem, statele care încalcă principiile democratice – precum independența justiției sau libertatea academică – riscă să le fie suspendat accesul la fondurile UE chiar și dacă acestea au fost alocate inițial.

Ideea este de a închide ”portițele legislativ-financiare”: unele guverne evită restricțiile transferând bani între fonduri, pentru a ocoli condiționalitatea.

Despre autor
Benga Sorina

Life Experimentalist. Tânăr, jurnalist în devenire.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.