Comisia Europeană a dat un ultimatul României! Ursula von der Leyen: Așteptăm măsuri

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Layen, a oferit un interviu pentru caleaeuropeană.ro în care spune că instituția pe care o conduce așteaptă ca România să ia măsurile necesare cu privire la deșeuri, dar și la calitatea aerului din București. Ea a subliniat că poluarea duce la 50.000 de decese premature, anual, în Europa.

„Am inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru a ne asigura că România respectă normele europene în aceste sectoare importante, care au un impact direct asupra calității vieții oamenilor și asupra sănătății acestora. Așteptăm acum ca România să ia măsurile necesare privind deșeurile, precum și privind calitatea aerului în București. Și vorbim aici despre chestiuni grave. Poluarea atmosferică duce, anual, la 50.000 de decese premature în Europa. Astfel de pierderi de vieți omenești pot fi prevenite. Să lucrăm împreună în acest sens”, a declarat șefa Comisiei Europene.

Procedură de infringement

Amintim că România a primit, în luna iunie a acestui ani, două avize din partea Comisiei Europene motivate în cadrul pachetului de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Comisia Europeană solicita autorităților române să transpună integral în legislația națională noile norme ale UE privind depozitele de deșeuri, cele privind gestionarea deșeurilor și cele privind prevenirea deșeurilor de ambalaje.

Sursa anterior citată spune că România are la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a lua măsurile necesare. Dacă nu face acest lucru, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție cu privire la aceste cazuri.

Condamnare pentru poluarea din București

Agenșia Europeană pentru Mediu a întocmit un raport cu privire la calitatea aerului din orașele europene, Capitala României se află pe locul 263 din 323. În plus, un raport al Alianței Europene pentru Sănătatea Publică arătă că fiecare bucureștean pierde aproape 3.000 de euro anual din cauza poluării aerului. Media europeană este de 1.250 de euro pe an.

În 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat în judecată România pentru poluarea din București.

Sursă foto: Dreamstime