Coca-Cola HBC se așteaptă la un profit crescut față de estimările inițiale pentru anul 2023
SURSA FOTO: Dreamstime
Coca-Cola HBC (Hellenic Bottling Company) şi-a îmbunătăţit estimările de profit pentru anul 2023, graţie vânzărilor robuste şi majorărilor de preţuri din prima jumătate a anului, scrie Reuters. Coca Cola HBC este al doilea mare producător de băuturi Coca Cola din afara SUA.
În prezent, Coca-Cola HBC, care activează şi pe piaţa din România, estimează o creştere a profitului operaţional cuprinsă între 9% şi 12% pentru anul care se va încheia la 31 decembrie, în creştere faţă de estimările anterioare care mizau pe o creştere de maximum 3%.
Rezultate peste așteptări
Această îmbunătăţire vine după rezultate peste aşteptări în primele şase luni ale anului, care s-au finalizat cu performanţe foarte bune în luna iunie, a precizat compania.
Coca-Cola HBC a anunţat, luna trecută, că va cumpăra marca de votcă Finlandia pentru 220 milioane de dolari, tranzacţie care face parte din strategia de extindere a afacerile cu băuturi spirtoase premium.
Finalizarea achiziţiei, care va fi realizată prin intermediul subsidiarei CC Beverages Holdings II BV, este aşteptată pentru a doua jumătate a acestui an.
Coca-Cola HBC este o companie listată la Londra, la care gigantul Coca-Cola deţine o participaţie de aproximativ 21%.
Coca-Cola HBC România, membră a Grupului Coca-Cola Hellenic, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România. Coca-Cola HBC România are sediul social în Voluntari şi deţine trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul ţării, localizate în Ploieşti, Timişoara şi Poiana Negrii.
În 2022, profitul era afectat de război
Acum aproape un an, mai exact în august 2022, Coca-Cola HBC anunța că a suferit o pierdere de 190 de milioane de euro în primul semestru din cauza costurilor legate de afacerile sale din Rusia, după ce a oprit vânzarea băuturilor Coca-Cola în această țară ca urmare a războiului din Ucraina.
În plus, compania listată la Londra şi la care gigantul Coca-Cola deţine o participaţie de aproximativ 21%, a raportat o scădere de 34% a profitului net, până la 153 de milioane de euro în primul semestru al acestui an.
Cu toate acestea, Coca-Cola HBC şi-a reconfirmat previziunile referitoare la un profit operaţional cuprins între 740 şi 820 milioane de euro pentru întregul an 2022. Compania anunţa și că vânzările de băuturi neacidulate, stimulate de vânzările de apă, şi-au revenit.
„Suntem foarte încrezători că parteneriatele noastre strânse cu clienţii, portofoliul solid şi capacităţile angajaţilor noştri ne vor permite să continuăm să creăm valoare chiar dacă ne confruntăm cu o perioadă de incertitudine macroeconomică şi geopolitică”, declara directorul general Zoran Bogdanovic.
Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





