Luni si marti s-au putut regla conturile pentru cei care au avut aceasta informatie direct din interiorul CNVM acestia avand la dispozitie doua sedinte de tranzactionare pentru a scapa de actiunile in cauza.
Ordonanta nr. 309 emisa de CNVM, a provocat indignare atat in randul brokerilor care au operat tranzactiile ce urmeaza sa fie anulate, cat si in randul celor care, cu buna credinta in perspectivele pe care le ofera investitiile in actiuni, au devenit nefericitii posesori ai unor actiuni furate si vandute prin intermediul unei piete despre care nu se mai poate spune ca este organizata. CNVM a considerat ca este momentul, dupa doua saptamani de justificari, sa utilizeze competentele oferite de Legea nr. 52/1994 si sa repuna in drepturi pagubasii furtului, respectiv SIF Oltenia, SIF Muntenia si SIF Banat-Crisana.
Dar ordonanta are foarte multe lacune si a trezit suspiciunile operatorilor, care considera ca prevederile acesteia nu sunt suficiente pentru a clarifica toate aspectele legate de modul in care se va realiza, din punct de vedere tehnic, anularea tranzactiilor. In plus, comunicatul are in vedere exclusiv despagubirea SIF – urilor si pierde din vedere faptul ca o parte din actualii posesori ai actiunilor sunt investitori cinstiti pe piata de capital, care vor fi pusi in situatia de a pierde ani de zile prin tribunale, pentru recuperarea celor aproximativ doua miliarde lei, valoare la care se ridica prejudiciul nerecuperat de politie.
Din punctul de vedere al brokerilor, anularea tranzactiilor efectuate cu actiunile furate era singura solutie pe care CNVM ar fi putut sa o ia in calcul. Totusi, ordonanta nu a lamurit cum poate fi realizata tehnic aceasta operatiune, deoarece nu exista cai reglementate pentru anularea tranzactiilor la care s-au efectuat decontarile. In plus, tranzactiile inscrise in ordonanta pentru a fi anulate nu sunt actualizate, sunt numai primul pas care s-a efectuat cu niste pachete de actiuni, in urma cu 45 de zile. Intre timp, o parte dintre aceste actiuni au fost vandute si cumparate de trei-patru ori, iar unii dintre vanzatori au incasat banii si s-au retras de la tranzactionare. In aceste situatii, ordonanta nu are nici un efect, cazul fiind transferat deja in plan juridic, unde CNVM nu are nici o putere. Specificarea, la sfarsitul comunicatului, a termenului de 30 de zile pentru intoarcerea actiunilor la posesorii de drept a lasat mana libera actualilor detinatori sa scape de actiunile buclucase prin vanzarea catre novici. Ajutati de intarzierea cu care a ajuns ordonanta la toate SVM-urile, ei au scos la vanzare actiunile cu pricina imediat dupa ce au vazut comunicatul. „Ce ne vor face? Vom primi, eventual, o amenda sau o suspendare pe durata determinata, dar nu ne permitem sa pierdem clientii seriosi numai pentru ca CNVM nu stie cum sa recupereze prejudiciul. Daca initiativa asta ar fi fost curata, luni dimineata, inainte de deschiderea pietei, trebuia sa primim toti comunicatul. Dar asa, au lasat o zi si jumatate la dispozitia unora, care au avut timp sa-si curete portofoliul”, sustine un broker care a preferat sa ramana anonim.
Tot operatorii au mai sesizat si alte disfunctionalitati ale ordonantei. Astfel, in anexa 2 figureaza o multime de tranzactii efectuate de Goga prin Standard Securities si MID Invest, ca intermediari, si Pact Invest pe post de cumparator. in aceeasi anexa figureaza cumparari de actiuni prin Pact Invest, pe contul lui D.O. Goga, la preturi de 300 – 500 de ori mai mari decat preturile din piata. Operatorii sustin ca in aceste tranzactii este evidenta spalarea banilor murdari, obtinuti de Goga. Este limpede ca acesti bani nu vor mai putea fi recuperati.