Claudia Iordache, Automobile Bavaria

Claudia Iordache, Automobile Bavaria
Publicat de Valentin Vioreanu la 7 mai 2018, 07:33

Claudia Iordache a absolvit Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, dar și Academia de Studii Economice din București. După cinci ani în care a deținut funcția de CFO al grupului Ela Traveland, în 2016 preia funcția de director financiar al celei mai puternice rețele de dealeri BMW și MINI din România, Automobile Bavaria, dar și al MHS Truck & Bus, companie din cadrul grupului Automobile Bavaria. În 2017, Automobile Bavaria Group a înregistrat o cifră de afaceri de peste 136 milioane euro şi o creştere cu peste 15% a volumului vânzărilor de automobile faţă de anul precedent. Serviciile post-vânzare la nivel de grup au înregistrat o creştere de peste 12% a cifrei de afaceri, fiind rezultatul investiţiilor realizate în anul 2016 şi pe parcursul anului 2017, care au vizat creşterea calităţii serviciilor şi implementarea celor mai noi standarde de calitate. Ca dovadă a calităților sale, din această primăvară, Claudia Iordache a fost promovată în funcția de Managing Director al MHS Truck & Bus Group, distribuitorul MAN în România, parte a grupului Automobile Bavaria. Această companie este cel mai mare distribuitor MAN din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România

Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.

Alegem câştigătorii împreună

La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși  mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.

Cum am stabilit nominalizaţii

Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).

În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.  

Cele șase categorii de premii sunt:

Cel mai bun CEO

Cel mai bun director financiar

Cel mai bun manager de vânzări/comercial

Cel mai bun manager de HR

Cel mai bun manager de PR/Marketing

Cel mai bun responsabil de CSR

 

 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.