Cine sunt parlamentarii AUR care l-au îndepărtat pe Florin Roman de la prezidiu? Nimeni nu s-ar fi așteptat

Cine sunt parlamentarii AUR care l-au îndepărtat pe Florin Roman de la prezidiu? Nimeni nu s-ar fi așteptat
Publicat de Leonard Bădilă la 9 septembrie 2021, 23:12

Liderul AUR, George Simion, a chemat doi parlamentari ai partidului pentru a-l îndepărta pe liberalul Florin Roman de la prezidiu, după ce acesta a încercat să conducă ședința de joi a Parlamentului.

Cine sunt parlamentarii AUR care l-au îndepărtat pe Florin Roman de la prezidiu? Nimeni nu s-ar fi așteptat

Cei doi parlamentari AUR sunt Antonio Andrușceac și Titi Stoica. Primul dintre ei, chestor în Camera Deputaților, a fost membru USR Sectorul 4 și a vrut să candideze la primărie, însă candidatura sa a fost invalidată de Biroul Național al USR deoarece a susținut referendumul pentru familia tradițională.

În 2020, Antonio Andrușceac a plecat din USR și s-a înscris în AUR, devenind astfel parlamentar. Acesta are experință de manager în domeniul imobiliarelor și are experiență de activist civic. Printre proiecteie sale se află Masa Creștină, voluntariat Casa Spiridonia din sectorul 4 și un alt proiect, implementat împreună cu Mănăstirea Pasărea, de susținere financiară a elevelor cu probleme materiale, olimpice și cu rezultate bune la învățătură.

A lucrat ca șef de stație de metrou, bodyguard, ofițer de securitate și ajutor de bucătar în Londra

Al doilea dintre ei, Titi Stoica, a lucrat ca șef de stație de metrou, bodyguard, ofițer de securitate și ajutor de bucătar în Londra, unde a și trăit în ultimii zece ani.  Acesta a ajuns pe primul loc al listelor de candidați AUR Timiș mulțumită prietenei cu George Simion, copreședintele AUR, potrivit g4media.ro

Stoica este fanul echipei de fotbal Poli Timișoara și a declarat într-un interviu pentru Fanatik că l-a cunoscut pe George Simion prin intermediul peluzei.

Amintim că deputatul Titi Stoica a fost unul dintre parlamentarii care au votat în martie 2021 la două mâini în Parlament la votul pentru bugetul de stat, acela fiind momentul când a primit și porecla Titi „Patru Mâini”.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.