Cifră de afaceri în scădere, dar profit în creştere pentru SC Cocor SA

Cifră de afaceri în scădere, dar profit în creştere pentru SC Cocor SA
Publicat de Diana State la 21 august 2015, 11:02

SC Cocor SA a înregistrat, în primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri de 6,249 milioane lei, cu 4,6% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, şi un profit de 701.772 lei, în creştere cu 214%, conform datelor emise Bursei de Valori Bucureşti.

În primul semestru din 2014, Cocor SA înregistrase o cifră de afaceri de 6,548 milioane lei şi un profit de 327.235 lei. Veniturile companiei au totalizat 6,217 milioane lei (minus 7%), iar cheltuielile 5,515 milioane lei (minus 15,26%).

Veniturile din închirieri spaţii comerciale s-au ridicat la 3,872 milioane lei şi au reprezentat 62% din totalul veniturilor, în timp ce veniturile din publicitate au însumat 1,373 milioane lei, reprezentând 22% din total. SC Cocor SA are ca activitate de bază închirierea şi subînchirierea de bunuri imobiliare. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.