Furnizorul de servicii medicale private Romar Medical a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o cifră de afaceri în valoare de 24 milioane lei, sumă similară cu cea din perioada corespunzătoare din anul 2009, şi a amânat extinderea în Moldova şi Transilvania.

Romar a obţinut în intervalul ianuarie-iunie un profit EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) de 780.000 lei.

„Veniturile provin de la contractele cu clienţi importanţi, corporaţii private şi instituţii de stat”, a declarat, directorul medical al Romar Medical, Liliana Hagicalil.

Compania va deschide o clinică de lux

Compania vrea să deschidă în perioada următoare o clinică de lux şi un spital în Bucureşti, în care va investi aproximativ opt milioane euro.
„Investiţia pentru spital este de minimum şapte milioane de euro. Discuţia e în stadiu de proiect, cu mai multe variante în ceea ce priveşte locaţia, specialităţile şi numărul de paturi”, a explicat reprezentantul companiei de servicii medicale private.

În prezent, pentru finanţarea proiectului, Romar negociază un parteneriat cu o companie din Turcia, cu experienţă în spitale private.
De asemenea, furnizorul de servicii medicale private va deschide o clinică de lux în zona Pieţei Unirea, în urma unei investiţii de circa 800.000 euro. Unitatea va oferi servicii medicale clinice şi paraclinice.
Grupul de firme Romar Medical deţine în prezent 21 de clinici şi laboratoare în Bucureşti şi în ţară, după ce în acest an a închis trei unităţi.

„Au fost cabinete medicale în cadrul unor contracte de medicina muncii, contracte care au expirat la începutul anului 2010”, a explicat oficialul grupului.

Bază de tratament la Târgu Ocna cu bani europeni

Ea a adăugat că Romar va inaugura în această toamnă o bază de balneofizioterapie la Târgu Ocna, judeţul Bacău, realizată cu finanţare europeană şi evaluată la 4,5 milioane euro, proiect anunţat iniţial pentru primul trimestru al anului.

„Unul dintre clienţii importanţi ai acestei baze urma să fie Casa de Asigurări de Sănătate. În acest an contractarea pentru anul 2010 cu casele de asigurări s-a amânat până în luna aprilie şi fondurile alocate acestui serviciu sunt mult diminuate faţă de cele din anul trecut. De aceea a trebuit să regândim strategia de afaceri pentru acest sediu”, a mai spus Liliana Hagicalil.

Extinderea în Transilvania şi Moldova, amânată

În plus, compania amână două proiecte anunţate la finele lui 2009 privind deschiderea a două centre medicale în Transilvania şi Moldova, din cauza scăderii puterii de cumpărare.

„Am considerat că nu mai este oportun momentan să deschidem sedii noi în Moldova şi Transilvania, din cauza puterii scăzute de cumpărare a populaţiei din aceste zone”, a afirmat directorul medical al Romar.

Furnizorul de servicii medicale private Romar Medical estimează pentru 2010 o creştere a cifrei de afaceri cu 30%, la 15,6 milioane euro. Romar este controlat de familia Hagicalil, care deţine indirect 60% din acţiuni, restul aparţinând fondului de investiţii britanic RC2.