Din venitul realizat în primele şase luni din 2021, compania a plătit sistemului public de sănătate, prin taxa clawback, 13,5 milioane de lei, ceea ce a influenţat rata profitabilităţii. Rata profitului brut împreună cu cheltuielile aferente taxei clawback este de 20,4%, se menţionează în comunicat. Profitul brut a crescut cu 2%, până la 19,82 milioane de lei.

În piaţa farmaceutică românească, medicamentele cu prescripţie medicală (RX) au deţinut o pondere majoritară de 74,5% din totalul vânzărilor valorice. Vânzările Antibiotice au urmat acest trend, compania adaptându-şi structura de vânzare cu rezultate peste ritmul pieţei. Astfel, portofoliul de produse RX a înregistrat o creştere cu 13%, de la 109 milioane lei în S1-2020, la 123,2 milioane lei în S1-2021. În acelaşi timp, produsele non-RX (OTC, suplimente medicale, dispozitive medicale), au înregistrat o creştere valorică cu 11,7%, ajungând la 26,6 milioane lei, comparativ cu 23,8 milioane lei în S1-2020.

Cele mai vândute medicamente

Dintre produsele care au performat în prima parte a anului 2021 s-au remarcat produsele antiinfecţioase, dermatologice, suplimentele alimentare din gama Nutriensa-marca Antibiotice (Sprinten, Equilibra, Fluxiv, Silithor, Lejer, Imunofix), precum şi OTC-urile Saliform Forte, Clafen gama, Clotrimazol gama, Paracetamol cpr şi Rompirin.

Exporturile, care reprezintă 42% din cifra de afaceri a Antibiotice, au înregistrat în prima jumătate a anului, valoarea de 68,4 milioane lei. O evoluţie bună au avut-o vânzările de produse finite care au crescut cu 26,5% comparativ cu perioada similara 2020, de la 34,4 milioane lei la 43,5 milioane lei.

Astfel, în piaţa SUA, vânzările pe segmentul antiinfecţioase sterile injectabile, administrate în spitale, s-au dublat în primul semestru 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Totodată, extinderea prezenţei Antibiotice pe pieţele din Europa, s-a concretizat în creşterea vânzărilor de antiinfecţioase sterile injectabile cu 21% faţă de semestrul I-2020. În ţări precum Marea Britanie, Ungaria, Lituania, creşterea a depăşit acest procent ca urmare a licitaţiilor adjudecate în anul 2020.

„Dezvoltarea afacerii Antibiotice pe pieţele din Vietnam, Ucraina, Moldova, Serbia (unde compania are deschise reprezentanţe comerciale) este susţinută de obţinerea unui număr de 19 noi autorizaţii de punere pe piaţă, cu un aport estimat la cifra de afaceri începând cu anul 2022, de aproximativ 1 milion USD/în primul an de vânzări”, se arată în comunicat.

Pentru a susţine campania naţională de vaccinare şi a veni în sprijinul propriilor angajaţi şi a comunităţii locale, Antibiotice a înfiinţat în cadrul propriului Centru de Studii Clinice, un Centru de vaccinare cu două fluxuri, avizat de DSP Iaşi pentru funcţionarea temporară. Totodată, a fost organizat un Centrul mobil de vaccinare, Caravana a+, care timp de 6 săptămâni s-a deplasat în zonele rurale din judeţul Iaşi cu o rată scăzută de imunizare, pentru a facilita accesul la vaccinare. În perioada ianuarie-iunie 2021 au fost administrate în cadrul Centrului de vaccinare (fix şi mobil) aproximativ 18.000 doze.

De asemenea, o altă măsură luată de companie pentru a sprijini sistemul naţional de sănătate a fost introducerea în fabricaţie a gelului dezinfectant pentru mâini Sanygel, în 6 forme de ambalare.