Chișinăul deschide calea cooperării europene. Republica Moldova ratifică Acordul Interreg Europe 2021–2027
SURSA FOTO: Dreamstime - Republica Moldova, UE
Republica Moldova a făcut un pas important spre integrarea în rețelele europene de dezvoltare regională, prin ratificarea, în prima lectură, a Acordului de finanțare pentru Programul Interreg Europe 2021–2027. Acordul facilitează participarea Moldovei la proiecte transnaționale în domenii-cheie precum inovarea, mobilitatea sau incluziunea socială.
Republica Moldova intră oficial în familia Interreg Europe
Parlamentul din Republica Moldova a votat, în prima lectură, ratificarea Acordului cu Comisia Europeană și regiunea Hauts-de-France. Acordul permite participarea Moldovei la Programul Interreg VI-C – Interreg Europe 2021–2027. Documentul a fost semnat la 27 decembrie 2024 și are o valabilitate de 15 ani.
Acest program european de cooperare teritorială sprijină autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ și de cercetare să colaboreze în proiecte transnaționale. Moldova va beneficia de asistență nerambursabilă, cu o contribuție proprie de 20% pentru fiecare proiect aprobat.
Cooperare europeană pe multiple dimensiuni
Programul Interreg Europe are ca obiectiv general îmbunătățirea politicilor publice prin schimb de experiență, transfer de bune practici și consolidarea capacității instituționale. Tematicile abordate în cadrul programului sunt diverse și aliniate la prioritățile europene:
-
Europa mai inteligentă – inovare și digitalizare;
-
Europa mai verde – acțiuni pentru mediu și schimbări climatice;
-
Europa mai conectată – mobilitate și accesibilitate;
-
Europa mai socială – incluziune, educație și sănătate;
-
Europa mai aproape de cetățeni – dezvoltare locală participativă;
-
Guvernanță regională mai bună – consolidarea capacităților instituționale.
Interreg Europe este implementat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, dar și în țări partenere precum Norvegia, Elveția, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Ucraina și, din decembrie 2023, și Republica Moldova.

Buget generos și oportunități multiple
Bugetul total al programului este de 395 milioane de euro, reprezentând asistență nerambursabilă acordată de Comisia Europeană. Din această sumă, 5 milioane de euro au fost alocați special pentru extinderea programului către Ucraina și Moldova. Aceste fonduri vor sprijini dezvoltarea de parteneriate în domenii esențiale: inovare, reziliență climatică, mobilitate urbană, dezvoltare socială și locală.
Organizațiile din Republica Moldova vor putea aplica la apelurile de proiecte în parteneriat cu entități similare din UE și din celelalte state participante, ceea ce le va permite accesul la know-how european și integrarea în rețele internaționale de cooperare.
Un obiectiv important al Interreg VI-C este consolidarea guvernanței locale și a capacității instituțiilor publice. Se urmărește creșterea eficienței administrației și a calității serviciilor publice, în special în teritorii care se confruntă cu provocări complexe.
Prin participarea la acest program, Republica Moldova își consolidează integrarea în politicile europene și își afirmă deschiderea spre colaborare regională. Programul oferă și o platformă de învățare pentru administrațiile locale, facilitând accesul la practici moderne de guvernanță.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




