China va promite să investească mai multe miliarde de dolari în noul Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI) la summitul care va avea loc în data de 29 iunie la Bruxelles, potrivit unei schiţe a unui comunicat de presă consultat de Reuters. Deşi suma exactă nu a fost decisă, promisiunea de a investi în EFSI constituie ultimul pas în strategia Beijingului de a-şi extinde influenţa pe scena economiei mondiale în dauna SUA şi urmează deciziei mai multor guverne din UE de a se alătura băncii de dezvoltare înfiinţate de China – Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB) – în pofida avertismentelor venite de la Washington. "China anunţă că va face disponibilă suma pentru co-finanţarea investiţiilor strategice de interes comun pe întreg teritoriul UE", se arată în comunicatul de presă consultat de Reuters, care precizează că acordurile vor fi finalizate cu prilejul unei alte reuniuni care va avea loc în luna septembrie.

O sursă diplomatică europeană a declarat pentru Reuters că este posibil ca investiţia chineză să fie una de ordinul 'miliardelor'. La rândul lor, o serie de oficialii chinezi şi europeni au precizat că băncile chineze sunt interesate în principal de proiectele din sectoarele telecomunicaţiilor şi tehnologiei. Premierul chinez, Li Keqiang, care va lua parte la summitul de la Bruxelles va ajunge la un acord cu liderii UE potrivit căruia fondul de 315 miliarde de euro va 'crea oportunităţi pentru China să investească în Europa, în special în sectoarele infrastructurii şi inovaţiei'.

În schimbul promisiuni de a investi în EFSI, UE va promite la rândul său să investească în iniţiativa chineză 'One Belt – One Road', un proiect vizând construirea unui nou drum al mătăsii şi a unei noi căi maritime care să facă legătura între Grecia şi Asia Centrală şi de Vest. Dacă acordul va fi oficializat acesta va fi un succes pentru preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cărui iniţiativă privind înfiinţarea unui fond de investiţii de 315 miliarde de euro pentru redresarea economiei europene a fost întâmpinată cu scepticism de guvernele europene care până acum au contribuit cu sume modeste la această iniţiativă.

La finele lunii mai, Parlamentul European şi statele membre au ajuns la un acord de principiu cu privire la crearea şi funcţionarea Fondului European pentru Investiţii Strategice (EFSI). Graţie acestui acord, EFSI va deveni operaţional şi va începe să finanţeze proiecte în toamna acestui an. Până acum Franţa, Germania, Italia şi Polonia au promis fiecare că vor contribui cu opt miliarde de euro, în timp ce Spania şi Luxemburg au promis contribuţii mai mici. UE se bazează în special pe investitori privaţi şi bănci de dezvoltare care să finanţeze proiectele selectate dintr-o listă iniţială de 2.000 de proiecte trimise de cele 28 de state membre, care variază de la aeroporturi la apărare împotriva inundaţiilor, şi care împreună au o valoare de 1.300 miliarde de euro.

Sursa: AGERPRES