A doua economie mondială avea, la sfârşitul lui 2012, un număr de 1,05 milioane de persoane care posedau o avere de cel puţin 10 milioane de yuani (1,63 milioane de dolari), arată acest studiu realizat de institutul de cercetare Hurun şi firma de consultanţă GroupM Knowledge. Este vorba de o creştere de doar 3% comparativ cu anul precedent, adică un plus de doar 30.000 de milionari într-un an, cea mai slabă evoluţie din ultimii cinci ani.

De asemenea, numărul persoanelor ‘super-bogate’, cei a căror avere este de cel puţin 100 de milioane de yuani (16 milioane de dolari), a crescut cu 2% anul trecut comparativ cu 2011, ajungând la 64.500 de persoane. Şi în acest caz este vorba de cea mai slabă creştere înregistrată în ultimii cinci ani.

Această stagnare relativă se explică în principal prin conjunctura economică nefavorabilă, în condiţiile în care China a înregistrat în 2012 o creştere economică de ‘doar’ 7,8%, cea mai slabă performanţă din ultimii 13 ani. Încetinirea economică pare să fi afectat moralul celor mai înstăriţi chinezi: doar un sfert dintre milionarii ţării se declară ‘foarte încrezători’ în evoluţia economică în următorii doi ani, faţă de 28% în 2011 şi aproape 50% în 2010, subliniază autorii studiului.

De asemenea, performanţele dezamăgitoare ale burselor chineze (în condiţiile în care indicele principal a înregistrat o creştere de doar 3,17% în 2012) au contribuit şi ele la crearea de noi averi, plafonând valoarea portofoliilor de acţiuni. Pentru aproximativ 15% din milionarii chinezi (adică 160.000 de persane) investiţiile bursiere au constituit anul trecut principala sursă a averilor lor, în scădere cu cinci puncte comparativ cu 2011.

Destinaţia privilegiată a investiţiilor milionarilor chinezi rămâne, însă, sectorul imobiliar, în pofida eforturilor guvernului pentru a limita achiziţiile de proprietăţi a creşterea explozivă a preţurilor.

Raportul scoate în evidenţă că la sfârşitul lui 2012 aproximativ 70% din milionarii chinezi locuiau în aglomerările urbane din Beijing şi Shanghai, precum şi în provinciile prospere din sudul şi estul ţării (Guangdong, Zhejiang, Jiangsu). Capitala Beijing numără 184.000 de milionari (17,5% din total) şi 10.700 persoane super-bogate. AGERPRES


Te-ar putea interesa și: