De asemenea, a fost aspru criticată de Occident pentru că s-a sesizat târziu și a fost acuzată că a ascuns informații despre răspândirea virusului. La sfârșitul lunii ianuarie, guvernul chinez era la curent cu amenințarea mortală reprezentată de COVID-19 și a luat măsuri imediate de a băga în carantină Wuhan și mare parte din provincia Hubei, transmite Il Giornale.

În martie, virusul începuse deja să se răspândească în Europa și în Statele Unite și, încetul cu încetul, în întreaga lume, în ciuda faptului că Occidentul a avut cel puțin două luni la dispoziție pentru a învăța cum să facă față virusului COVID-19 din China și din alte țări din Orientul Îndepărtat. Timp pierdut. Occidentul a fost surprins complet nepregătit: o demonstrație extraordinară de provincialism, bazată pe faptul că un virus născut în Asia de Est nu s-ar putea răspândi în Occident.

Un an de Covid, care sunt concluziile?

Un an mai târziu, este clar că Occidentul a fost cu totul incapabil să gestioneze virusul. Fără un vaccin am fi fost obligați să conviețuim cu COVID-19 la nesfârșit, poate pentru totdeauna. Contrar a ceea ce s-a întâmplat în China, obiectivul Occidentului nu a fost niciodată clar: eliminarea sau limitarea virusului? Pentru toate țările occidentale, în afară de Noua Zeelandă, singura posibilitate a fost cea a izolării. De fapt, nu a existat nicio încercare de eliminare a virusului COVID-19. Fără un obiectiv global clar, politicile guvernamentale au continuat să fie oscilante.

Care este adevărata prioritate? Viața sau economia? Blocările inițiale au fost urmate de deschideri, până când s-a înțeles, dar era oricum prea târziu, că virusul a fost din nou scăpat de sub control și că ar fi fost din nou necesare restricții și noi blocări. În paralel, era în curs o dezbatere constantă cu privire la drepturile individului în fața rolului guvernului.

În America lui Donald Trump, economia a avut o prioritate covârșitoare asupra vieții, iar drepturile individuale au avut prioritate în guvern. Europa, în schimb, era mai mult o cale de mijloc. În societatea civilă, de fapt, oamenii nu au reușit să se adapteze noilor reguli cu viteza și universalitatea cerute: să poarte mască, să respecte distanțele sociale, să rămână acasă și restul. COVID-19 a dus la un eșec dezastruos al guvernării. Cunoaștem bine prețul în vieți omenești care a fost plătit.

Asia a gestionat pandemia mai bine decât Occidentul

Totuși, ar fi putut fi diferit. China, Coreea de Sud, Vietnam, Taiwan și, într-o oarecare măsură, Japonia, de asemenea, au acționat mult mai bine. În China, aproximativ 4.600 de oameni au murit dintr-o populație de 1,4 miliarde, în SUA peste 400.000 din 328 de milioane și mai mult de 100.000 în Regatul Unit dintr-o populație de 67 de milioane. De asemenea, nu trebuie să uităm că China, spre deosebire de toate celelalte țări, a fost în prima linie fără posibilitatea de a se pregăti.

De ce Occidentul a eșuat lamentabil, în timp ce statele din Asia de Est, dimpotrivă, au reușit să elimine pandemia aproape în totalitate? În cele din urmă, motivul este sistemic.

Guvernele din Asia de Est au demonstrat o competență mult mai mare și au adoptat o viziune strategică a ceea ce trebuia făcut. Același lucru este valabil și pentru disciplina cetățenilor, care așteptau – și cereau – ca guvernul să îi conducă. Aceste societăți își au, de fapt, rădăcinile în tradiția confuciană, care ne învață respectul față de instituții, care plasează societatea deasupra individului, care devine, prin urmare, responsabil din punct de vedere social. Răspunsul guvernelor occidentale a fost târzie față de altele, confuz, prizonier al intereselor personale, lipsit de o perspectivă strategică și, în cea mai mare parte, incompetent.

Creșterea surprinzătoare a Chinei

Suntem cu toții conștienți de creșterea incredibilă a Chinei în ultimii 40 de ani: din 1978, când a corespundea numai 5% din economia SUA, până astăzi, în care pare să se afle, în baza PIB calculat pe baza puterii de cumpărare primare, cu o cincime mai mare decât Statele Unite. Beijingul a suferit cea mai extraordinară transformare economică din istoria omenirii. Până în prezent, momentul decisiv al creșterii chineze și al declinului american a fost criza financiară occidentală din 2008. În timp ce China a ieșit substanțial intactă din acea criză, SUA au fost aruncate în cea mai profundă criză din 1931 până în prezent. Rezultatul a fost o mutare majoră a puterii economice globale din Statele Unite în China. În anii următori, a început să apară conștientizarea faptului că China ar fi înlocuit probabil SUA, în calitate de putere economică mondială principală.

Pandemia va avea efecte economice similare, dar la o scară mult mai amplă, în virtutea faptului că, după ce a învins COVID-19, China a reușit să redeschidă economia la începutul verii trecute. În ciuda loviturii economice uriașe suferite în primul trimestru al anului, în 2020 economia chineză a crescut cu 2,3%: un succes excepțional, având în vedere circumstanțele.

Dimpotrivă, economia SUA s-a contractat cu 3,7%, cea britanică cu 11,4%, iar cea a Zonei Euro cu 7,6%. Cu Occidentul încă cufundat în pandemie – în ciuda vaccinărilor în masă, care vor contribui la îmbunătățirea situației în timp, și cu revenirea Chinei la normal – diferența mare de creștere economică va continua până în 2021 și, probabil, în 2022 și așa mai departe. Costul economic al eșecului prelungit împotriva COVID-19 va fi enorm și va arunca o umbră peste o mare parte a anilor 20 din secolul al XXI-lea. De fapt, se estimează acum că PIB-ul Chinei, măsurat în dolari, îl va depăși pe cel al Statelor Unite în 2028, cu un an sau doi mai devreme decât se aștepta anterior.

Impactul geopolitic al pandemiei

Totuși, ar fi greșit să măsurăm impactul pandemiei în termeni în primul rând economici. Până în prezent, ascensiunea Chinei a fost în general considerată un fenomen economic. În realitate, modul de guvernare, mai degrabă decât economia, a fost cel care a dominat pandemia. Abilitatea de redresare a sistemelor economice a fost o consecință a capacității guvernului de a învinge virusul. Politica, sau mai bine spus sistemele politice și culturale, au fost factorul primar, nu economia.

În acest context, China a triumfat și Occidentul, în special Statele Unite, au eșuat dezastruos. Într-un context geopolitic în care China este în creștere și Statele Unite sunt în declin, pandemia a fost prima ocazie în care problema guvernării a fost fie în centrul scenei, fie decisivă.

“Pandemia a cunoscut cel mai mare eșec al democrațiilor liberale din 1945, însă, criza democrației occidentale este și mai gravă”.

În Statele Unite, din totdeauna considerate patria democrației occidentale, normele democratice au fost din ce în ce mai atacate în timpul președinției Trump. Este posibil ca Joe Biden să readucă națiunea la “status quo ante”, dar există încă multe îndoieli: America este profund polarizată și iremediabil divizată. Motivul de bază care a dus la ruperea consensului anterior (și de lungă durată) este declinul Americii, un proces care va continua cu siguranță și care va ajuta probabil la agravarea ulterioară a diviziunilor interne din America.

Ce viitor va avea China?

Prezicerea viitorului este evident imposibilă. Judecând după criza financiară din 2008 – care a dus nu numai la o schimbare a puterii din SUA către China, ci și la o dezamăgire crescândă față de elitele guvernamentale și de instituțiile occidentale -, impactul pandemiei, un eveniment mult mai mare decât în 2008, va fi profund și radical.

Este posibil să existe o instabilitate puternică în Occident în următorul deceniu, care va fi agravată de un cumul de datorii, de noile generații care au pierdut foarte mult, de șomaj pe scară largă, de o recuperare lentă, de rate de creștere foarte scăzute și de o mare creștere a inegalităților. În aceste circumstanțe, este posibil ca societățile occidentale, precum și în timpul pandemiei, să se închidă și să fie consumate de aceste provocări enorme.

Dimpotrivă, China și-a revenit deja și va trece probabil printr-o fază importantă de creștere în următorii ani, care va culmina cu cucerirea recordului – prin ambele măsuri ale PIB – de cea mai mare economie din lume. Deși rămâne un model neatractiv de guvernare pentru societățile occidentale, combinația dintre succesul său în gestionarea pandemiei și criza guvernelor democratice din Occident va tempera aceste sentimente negative și va stimula, deși cu reticență, un respect tot mai mare.

Lumea – în care țările în curs de dezvoltare sunt în marea majoritate – va ajunge să considere China drept lider global sub mai multe aspecte: ca prima economie, ca principal responsabil pentru creșterea globală, ca cea mai mare piață unică, ca o administrație extrem de competentă (deși prea autoritară pentru mulți din Occident) și probabil actorul-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice.

În cele din urmă, în raport cu Europa, nu ar trebui să subestimăm atracția gravitațională a Chinei. Deși Europa este încă în mare parte atlantistă în perspectiva sa, ea privește spre Orient cu un interes crescând. Acest proces, oricât de complex și neomogen ar putea fi, va câștiga încet teren, în special în contextul Inițiativei “Centura și Drumul”.