Premierul Nicolae Ciucă a scris pe Facebook că în coaliție s-a decis reducerea “cu 10% a cheltuielilor ministerelor la bunuri și servicii, oprirea achizițiilor de autovehicule și de mobilier, precum și alte cheltuieli neesențiale ale instituțiilor publice.

Vom îngheța angajările la stat, bineînțeles ținând cont că învățământul și sănătatea au, în continuare, nevoie de personal“.

De asemenea, primul-ministru susține că este necesară și o reducere la jumătate a numărului consilierilor din cabinetele demnitarilor din aparatul guvernamental.

Cât mai puțini intermediari

“Tot în coaliție, am decis și introducerea lanțului scurt de aprovizionare, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu și de sănătate. (…)

Concret, prin această măsură vânzarea se va face de la un fermier la un consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediari.

În plus, entitățile publice care desfășoară activități de alimentație publică (cantine școlare, unități militare, cantine spitalicești etc.) vor achiziționa alimente din vecinătate, conform unor reguli bine stabilite“, a mai transmis Nicolae Ciucă.

ANAF „zorită” să crească nivelul de colectare

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a afirmat că planul de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare ar trebui să ajungă la Guvern în această săptămână, odată ce va fi asumat în coaliție.

Dan Cărbunaru a spus, de asemenea, că ANAF trebuie să îşi îmbunătăţească nivelul de colectare.

„Măsurile pe care guvernul le are în vedere pentru a ține sub control cheltuielile bugetare, pentru a le reduce, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, se vor regăsi într-un plan de măsuri la

care Ministerul de Finanțe lucrează care va fi prezentat coaliției și ulterior urmează să ajungă cel mai probabil săptămâna viitoare la Guvern pentru a fi luată o decizie în acest sens.

În privința nevoii de a colecta la buget și legat de nevoia de a aduce cât mai aproape de media europeană acest nivel de colectare din România, aceasta este o chestiune cunoscută la nivel public,

Guvernul binențeles că este conștient de această nevoie ca ANAF să își îmbunătățească nivelul de performanță, acest lucru depinde și de eficiența echipei care lucrează acolo dar depinde și

de nivelul de digitalizare, iar aceasta poate fi soluție importantă, ca prin digitalizare să poată fi urmărite mai eficient aceste venituri și ele să apotă ulterior să genereze taxe și impozite cât mai aproape de măcar media europeană”, a declarat el.