Antrenat în principal în engleză, dar capabil să genereze răspunsuri în numeroase limbi, ChatGPT a umplut rapid paginile rețelelor de socializare cu capturi de ecran, în care oamenii se arătau fascinați sau speriați de capacitățile sale.

Zorii erei inteligenței artificiale (AI) pentru agențiile creative sunt tot mai aproape și reprezintă o schimbare majoră în modul în care se vor face anumite operațiuni, scrie The Drum.

 Ce este bot-ul ChatGPT

ChatGBT este prototipul chatbot-ului de inteligență artificială (IA) bazat pe dialog, capabil să înțeleagă limbajul uman natural și să genereze text asemănător cu cel scris de om.

Este ultima generație a GPT-ului din familia IA-urilor generatoare de text și ultimul chatbot lansat de OpenAI, organismul independent pentru cercetare fondat de Elon Musk.

Agențiile creative competitive îmbrățișează inteligența artificială, fără să se teamă de ea

Agențiile creative competitive îmbrățișează inteligența artificială, fără să se teamă de ea. Folosind IA pentru a automatiza rezultatele și a micșora orele necesare pentru sarcini obositoare, anumite operațiuni vor fi realizate mai rapid, mai eficient și vor minimaliza costurile pentru agenții și clienții lor.

În timp ce editarea și supravegherea umană pentru majoritatea acestor sarcini vor fi necesare, pe termen scurt, învățarea automată va spori rapid rezultatele, pe măsură ce utilizarea lor va crește și aceste noi instrumente se îmbunătățesc într-un ritm incredibil.

Platformele moderne Notion, Figma, Slack și Loom vor avea asistenți super-inteligenți

În curând, platformele moderne de lucru precum Notion, Figma, Slack și Loom vor avea asistenți super-inteligenți, alimentați de inteligență artificială, pentru a spori productivitatea.

Ne putem aștepta să vedem platforme complet noi care apar în viața noastră de zi cu zi, accelerând capacitatea de creație a echipelor și cu eficiență substanțială în ceea ce privește modul în care se realizează munca.

 ChatGPT răspunde la întrebări ulterioare, recunoște greșeli

OpenAI afirmă că noul IA a fost creat cu accentul pus pe ușurința utilizării. Formatul de dialog face posibil ca ChatGPT să răspundă la întrebări ulterioare, să-și recunoască greșelile, să conteste premise incorecte și să respingă solicitările inadecvate, a susținut organismul pentru cerecetare.

Utilizatorii timpurii au descris tehnologia ca fiind o alternativă la Google, pentru că este capabilă să furnizeze descrieri, răspunsuri și soluții la întrebări complexe, inclusiv moduri de a scrie coduri,  precum și să soluționeze probleme de dispunere și interogări de optimizare.