CFR Călători publică salariile din conducere și respinge acuzațiile privind profitabilitatea rutelor

CFR Călători face publice salariile din conducere, într-un gest de transparență venit pe fondul disputelor din spațiul public privind nivelul remunerațiilor, eficiența companiei și necesitatea compensațiilor pentru serviciile feroviare. Directorul general câștigă peste 25.000 de lei net lunar, iar directorul financiar-contabil primește 25.155 de lei net, la care se adaugă indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație.

În același timp, compania respinge acuzațiile privind profitabilitatea rutelor feroviare, subliniind că fără sprijin public, transportul de călători pe calea ferată nu poate fi sustenabil economic. Operatorul anunță, de asemenea, că nu are datorii la bugetul de stat și că respectă toate prevederile legale privind transparența financiară.

Detalii despre remunerațiile conducerii și Consiliului de Administrație

Documentul emis de CFR Călători oferă detalii și despre nivelul indemnizațiilor acordate membrilor Consiliului de Administrație, menționând că selecția acestora s-a realizat conform prevederilor Ordonanței 109/2011. În plus, compania arată că salariile brute lunare pentru funcțiile de director general și director Financiar-Contabil se ridică la 44.000 lei, respectiv 43.000 lei.

„Cu toate că nu ne propunem să facem o analiză asupra modului de formulare a răspunsurilor de către preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) la întrebările reporterului AGERPRES, nu putem să nu constatăm, lesne, că acestea trădează inclusiv un anumit nivel de cunoaştere în domeniul feroviar. Sigur, anumite cunoştinţe pot fi obţinute inclusiv stând pe o bancă, în gară, urmărind trenurile cum trec prin faţa ta, pentru cunoscătorii feroviari aceasta numindu-se ‘defilare’.

Principala temă fiind cea a salariilor conducerii CFR Călători (sau, pentru a păstra forma academică de formulare a autorului, ‘şefime’), vă prezentăm în continuare salariile atât ale directorului general şi ale directorului financiar-contabil, cât şi ale membrilor Consiliului de Administraţie, numiţi în baza unui proces de selecţie în conformitate cu prevederile Ordonanţei 109/2011, acestea fiind după cum urmează: director general, salariul lunar: brut 44.000 lei şi net 25.740 lei; director Financiar-Contabil, salariul lunar: brut 43.000 lei şi net 25.155 lei.

În ceea ce priveşte membrii Consiliului de Administraţie, precizăm că, în prezent, aceştia sunt în număr de 7, indemnizaţia lunară a fiecărui membru CA este de 10.300 lei brut şi 6.025 lei net”, se arată în comunicatul CFR Călători.

CFR Calatori
SURSA FOTO: Dreamstime

CFR transmite ARF că doar informarea temeinică aduce claritate în transportul feroviar

Declarațiile recente din partea conducerii ARF au fost întâmpinate cu rezerve de CFR Călători, compania sugerând că o înțelegere mai profundă a cadrului legislativ, inclusiv a prevederilor HG 643/2011, ar putea reduce unele neclarități din discuțiile publice.

Totodată, operatorul feroviar atrage atenția asupra rolului său distinct pe piață, fiind singurul care preia operarea pe secțiile abandonate de operatorii privați din motive de ineficiență economică, printre exemplele menționate regăsindu-se rutele Sighişoara-Odorhei, Arad-Brad, Timişoara Nord-Lovrin și Timişoara Nord-Periam.

„O mai bună documentare din prevederile HG 643/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ar fi de natură a mai elimina din necunoaştere. CFR Călători este instituţia care preia operarea pe secţiile în care operatorii privaţi încetează activitatea, încetarea activităţii fiind, desigur, din condiţii de ineficienţă economică. Exemple secţiile: Sighişoara – Odorhei, Arad – Brad, Timişoara Nord – Lovrin, Timişoara Nord – Periam.

Mai mult, cum s-ar putea compara: operatorul naţional, care are integrat în structură o bună parte din mentenanţa materialului rulant, cu o vechime însemnată, aparţinând statului român, cu un operator care efectuează integral mentenanţa în afara societăţii; operatorul care trebuie să deţină logistica necesară în domeniul achiziţiilor publice pentru aplicarea Legii 99/2016, cu un operator privat care nu aplică această lege şi, deci, nu are nevoie de o structură de anvergura CFR Călători?

Acesta este un mod neconcurenţial, nesoluţionat nici până în prezent de către ARF, în timp ce CFR Călători imobilizează material rulant scadent la procesul de mentenanţă, pentru parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în Legea 99/2016, nu acelaşi lucru este şi în cazul operatorilor privaţi”, susţine CFR Călători.

Fără compensații, profitul rămâne iluzoriu pe piața feroviară de călători

Compania respinge ideea că ar exista trasee feroviare pe deplin profitabile și explică mecanismul compensațiilor acordate pentru transportul public:

„Nivelul de plafonare a preţului biletelor şi compensaţia în completare depind de politica fiecărui stat şi de modul în care acesta stabileşte susţinerea deplasării călătorilor în regim feroviar, în comparaţie cu celelalte moduri de transport.

Aceasta este de natură a clarifica şi temeinicia analizei preşedintelui ARF privind creşterea cu 13% faţă de 4% media în Uniunea Europeană, deşi nu înţelegem cum poate fi făcută o astfel de afirmaţie, atât timp cât preţul legitimaţiilor de călătorie a fost modificat, în baza adresei ARF din luna decembrie 2024, conf. prevederilor HG 1453/2022, cu rata inflaţiei de 4,6%, tarifele fiind aplicabile tuturor operatorilor.”

CFR Călători nu are datorii la ANAF. Poliția Transporturi a solicitat documente

Operatorul feroviar național subliniază că nu are datorii restante la stat și că această situație este publică:

„CFR Călători NU are datorii restante la bugetul de stat. Acest fapt poate fi verificat de oricine pe site-ul ANAF. Direcția Poliției Transporturi a solicitat companiei CFR Călători, pe data de 10 iulie 2025, documente din ultimii ani privind situațiile financiare ale companiei”, a comunicat CFR Călători.

În ceea ce privește relația cu ANAF, CFR Călători mai precizează că are încheiate acorduri pentru eșalonarea plăților, în conformitate cu legislația în vigoare și Codul Fiscal.