TVA majorat de la 1 august

Luna august începe cu creșteri de prețuri la numeroase categorii de produse și servicii, ca urmare a majorării taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor. Primele domenii în care au fost anunțate scumpiri sunt transportul feroviar și serviciile de comunicații.

Pe de altă parte, mai mulți retaileri au anunțat măsuri de susținere a consumatorilor, fie prin înghețarea prețurilor la anumite produse, fie prin aplicarea unor reduceri, în încercarea de a atenua impactul creșterii TVA asupra clienților.

Bilete de tren mai scumpe cu 4,5 lei

CFR Călători a comunicat că majorarea cotei TVA de la 19% la 21% va duce la o creștere a prețului biletelor de tren cu până la 4,5 lei. Această actualizare tarifară va fi implementată de toți cei șase operatori feroviari care activează pe piață. Pentru biletele la clasa a II-a, scumpirea va fi de maximum 3 lei, iar pentru clasa I, creșterea poate ajunge până la 4,5 lei. Operatorul național a precizat că aceste valori maxime se aplică în special pentru trenurile InterCity (IC) pe distanțe de peste 600 km.

Conform unui ordin al ministrului Transporturilor, publicat joi în Monitorul Oficial, tariful unic pentru o călătorie între București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă va rămâne de 6 lei. De asemenea, prețul unui abonament valabil pe cinci zile pentru aceeași rută va fi de 43,5 lei, abonamentul pentru 14 zile va costa 90,5 lei, iar cel lunar va avea un tarif de 128,5 lei.

Tarifele pentru o călătorie cu trenurile Intercity variază în funcție de distanța parcursă, începând de la 18 lei pentru clasa I și 12,5 lei pentru clasa a II-a, pe rute de până la 10 kilometri. Pentru distanțe cuprinse între 901 și 1000 de kilometri, prețurile pot ajunge până la 309 lei la clasa I și 212,5 lei la clasa a II-a.

Tarifele pentru călătoriile cu trenurile Interregio încep de la 14,50 lei pentru clasa I și 11 lei pentru clasa a II-a pe distanțe cuprinse între 1 și 10 kilometri. Pentru trasee mai lungi, între 901 și 1000 de kilometri, prețurile pot ajunge până la 268,5 lei pentru clasa I și 185 lei pentru clasa a II-a.

În cazul trenurilor din categoria Regio, tarifele exemplificative sunt următoarele: 6 lei pentru clasa I și 5 lei pentru clasa a II-a pe distanțe de 1 până la 10 kilometri; între 161 și 180 de kilometri, prețurile sunt de 52,5 lei pentru clasa I și 33,5 lei pentru clasa a II-a; iar pentru distanțe cuprinse între 351 și 400 de kilometri, tarifele se situează la 101,5 lei pentru clasa I și 64 lei pentru clasa a II-a.

Prețul unui abonament de 3 ore rămâne 12,5 lei

Un abonament valabil 3 ore pentru zona metropolitană București va continua să coste 12,5 lei. Pentru o valabilitate de 24 de ore, prețul va fi de 22,5 lei, în creștere față de 22 lei anterior. Abonamentul pentru 72 de ore se va ridica la 64 de lei, față de 63 de lei anterior, iar cel pentru 7 zile va avea un tarif de 133 de lei, comparativ cu 131 de lei înainte.

Precedenta majorare a prețurilor biletelor de tren a avut loc pe 15 decembrie 2024, când tarifele au fost ajustate cu 4,6%.

Carrefour, ofertă pentru compensarea creșterii TVA

Astfel, Carrefour a anunțat că, în perioada 30 iulie – 5 august, va oferi reduceri sub formă de cupoane de 33% pentru o selecție de game de produse. Mega Image aplică, pe tot parcursul lunii august, o reducere de 2% la fiecare coș de cumpărături. La rândul său, Lidl a decis să înghețe prețurile pentru o serie de produse pe întreaga durată a lunii august.

Ziare și reviste mai scumpe

Majorarea TVA are un impact și asupra pieței media din România, prin introducerea unei cote reduse unice de 11%, care înlocuiește vechile cote de 5% și 9%. Astfel, ziarele și revistele, fie în format tipărit, fie în format electronic, vor fi taxate cu TVA de 11%, cu condiția ca acestea să nu conțină preponderent materiale video, muzicale, audio sau să nu fie dedicate exclusiv publicității.

Totodată, creșterea TVA se va aplica și produselor tip add-on din domeniul media, cum ar fi cărțile, jucăriile, articolele de colecție și alte produse asociate.