Cetățenii UE preferă Marea Britanie. Câte persoane au primit statutul de rezident

Cetățenii UE preferă Marea Britanie. Câte persoane au primit statutul de rezident

SURSA FOTO: Dreamstime - Marea Britanie, UE, Brexit

Publicat de Valentina Drăgoi la 8 februarie 2021, 22:14

Marea Britanie e în topul preferințelor europenilor. Cifrele arată că 4,3 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene au primit statutul de rezident după Brexit. Anunțul a fost făcut de Michael Gove, ministru responsabil pentru coordonarea Cabinetului britanic.

Michael Gove, ministru responsabil pentru coordonarea Cabinetului britanic a anunțat luni că Marea Britanie a acordat a acordat statut de rezident permanent unui număr de 4,3 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, mai mulţi decât populaţia unor state din blocul comunitar, ceea ce arată că Brexitul nu a dus la un amplu exod al cetăţenilor UE, informează Reuters, citată de Agerpres.

De menționat este faptul că, după referendumul din 2016 asupra Brexitului, unii angajatori şi universităţi au atenţionat că Regatul Unit va înregistra un exod de specialişti şi că cetăţenii UE se vor întoarce în ţările lor.

Cetăţenii din Uniunea Europeană, din Spaţiul Economic European şi din Elveţia, precum şi familiile lor pot solicita statutul de rezident permanent pentru a continua să trăiască în Regatul Unit după 30 iunie 2021, în cazul în care ei trăiau în această ţară înainte de 31 decembrie 2020.

„Au existat 4,9 milioane de cereri şi 4,3 milioane au primit statutul (de rezident permanent), deci în Regatul Unit sunt mai mulţi cetăţeni ai UE decât în unele state membre – ceea ce este minunat”, a spus Michael Gove în faţa unei comisii parlamentare.

El a mai adăugat că este ”extraodinar” faptul ă un număr atât de mare de români a ales Marea Britanie.

„Aceasta este o extraordinară publicitate pentru această ţară. Un număr foarte mare de oameni au ales să rămână” în Regatul Unit, a adăugat el.

Marea Britanie este cea mai căutată țară

Gove a mai subliniat faptul că „aceasta demonstrează caracterul mincinos al absurdităţilor care susţineau în timpul (votului asupra) Brexitului că într-un fel Regatul Unit a devenit mai puţin atractiv şi că cetăţenii UE vor pleca, sau că aceasta va dăuna universităţilor şi sectorului nostru medical”.

De menționat este faptul că Marea Britanie are mai mulţi cetăţeni UE decât unele state membre, precum Slovenia, Malta, Luxemburg, Lituania, Letonia, Cipru, Croaţia şi Estonia, potrivit statisticilor privind populaţia din UE. Datele oficiale britanice arată că cetăţeni din UE continuă să se mute în Regatul Unit.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.