'Conform regulamentelor europene, după termenul limită de depunere a cererilor de plată pe suprafaţă (15 iunie – n.r.), există o perioadă de 25 de zile lucrătoare în care fermierii mai pot depune solicitările, dar cu penalizări de 1% pe zi', a precizat ministrul Agriculturii.

Ordonanţa de Urgenţă nr 15/2015, publicată în Monitorul Oficial din 3 iunie, menţionează că 'în condiţiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie".

Ministrul Agriculturii anunţa, la finele lunii aprilie, că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie, astfel încât toţi fermierii să-şi poată depună cererile unice de plată a subvenţiilor fără niciun fel de penalitate.

"Este important că APIA va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie. Vom primi toate cererile fără niciun fel de penalitate şi sper ca toţi fermierii să-şi poată depună cererile, înţelegând în egală măsură rigorile pe care le aduce legislaţia europeană şi faptul că România, din păcate, încă nu are cadastru. Mă bucur că în Guvern s-a aprobat programul de cadastru şi în următorii ani vom elimina şi această problemă a identificării exacte a terenului respectiv. Eu îi înţeleg pe fermieri că nu există cadastru, că nu există întabulare şi atunci ei trebuie să meargă în continuare pe acea adeverinţă pe care o eliberează primăria şi care certifică faptul că el este în posesia terenului şi foloseşte terenul respectiv', a precizat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin i-a asigurat pe fermieri că ordinul pentru depunerea cererilor va putea fi modificat ori de câte ori este nevoie, astfel încât să poată fi primite cererile de plată de la toţi cei care doresc să le depună.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început pe 9 aprilie Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015.

Reprezentanţii APIA precizau atunci că, în urma solicitărilor adresate Comisiei Europene de către mai multe state membre, comisarul european Phil Hogan a propus posibilitatea prelungirii termenului final de depunere a cererilor unice de plată, până la data de 15 iunie 2015, fără penalizări.

Începând cu data de 26 mai 2015, APIA a început preluarea tuturor cererilor de plată ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie.

Beneficiarii plăţilor sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit legislaţiei în vigoare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor.

Potrivit APIA, aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere. În plus, solicitantul trebuie să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe toată suprafaţa fermei.