Potrivit CECCAR, fără o consultare reală cu profesia, cu o celeritate de neînțeles, este reactivată și deturnată de la scopul inițial urmărit la momentul depunerii, o inițiativă de modificare legislativă înregistrată la Camera Deputaților cu Plx 596/2018, care a zăcut în adormire aproape 4 ani de zile la Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. Precizăm că forma inițială a proiectului de lege conținea strict articole în concordanță cu necesitățile profesiei, pentru a servi mai bine interesul public.

Ce vizează mai exact modificările legislative?

Unul din amendamentele propuse vizează modificarea art. 6, lit. d) – prezentat în Anexa. Acest amendament, conform motivării inițiatorilor, impune experților contabili judiciari care efectuează expertize în cauze care au ca substanță determinarea stării de fapt fiscale a contribuabilului titular al obligațiilor fiscale stabilite prin acte administrative fiscale, să dețină suplimentar și calitatea de consultant fiscal.

„Atragem atenția asupra pericolului că promovarea acestui amendament va conduce la decăderea ca probă a expertizelor efectuate în dosarele în curs, cu consecințe asupra finalității acestor dosare. De asemenea, atragem atenția asupra faptului că promovarea unei astfel de prevederi va conduce la excluderea unui număr semnificativ de experți contabili judiciari din dosarele aflate pe rolul instanțelor sau/și în dosarele de cercetare penală, cu consecințe grave”, mai transmite documentul citat.

De asemenea, CECCAR spune că amendamentul nu are un fundament real și contravine jurisprudenței actuale, iar intrarea în vigoare a unei astfel de prevederi legale:

– va afecta un drept constituțional al expertului contabil– dreptul la muncă;

– va conduce la decăderea ca probă a expertizei contabile-fiscale în foarte multe dosare aflate în cercetare sau pe rolul instanțelor, în cauzele în care experții desemnați nu dețin și această calificare.
În fapt, competența expertului contabil membru CECCAR în stabilirea stării de fapt fiscale este recunoscută și de Legea nr. 82/1991 a contabilității.

Astfel, situațiile financiare anuale, care înglobează inclusiv starea de fapt fiscală a contribuabilului stabilită prin conformare voluntară, întocmite și semnate conform art. 28. alin. (11) din Legea 82/1991 de experții contabili membri CECCAR, trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a altor informații, în condițiile legii, referitoare la activitatea desfășurată, se arată în comunicatul transmis.

Inițiativa ridică un mare semn de întrebare

„În consecință, evidențele contabile nu presupun doar evaluarea și înregistrarea operațiunilor economico-financiare, ci și calcularea și înregistrarea efectelor fiscale ale acestor operațiuni, pentru a fi îndeplinit scopul obligației contribuabililor de a ține evidența financiar-contabilă, acela de a o divulga tuturor părților interesate (inclusiv autorităților fiscale) prin publicarea de informații referitoare la activitatea desfășurată.

Totodată jurisprudența a clarificat aspectele legate de competența expertului contabil judiciar necesară efectuării expertizelor contabile-fiscale (ex. Decizia nr. 6457/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal).

De altfel, se cunoaște că această practică de a se solicita de către o parte interesată, decăderea ca probă a expertizei contabil-fiscale, a fost des întâlnită la nivelul instanțelor de judecată pentru a împiedica sau măcar a întârzia pronunțarea în dosar.

Faptul că nu s-a reușit ca prin intermediul puterii judecătorești să se impună o astfel de practică, ridică un mare semn de întrebare asupra inițiativei legislativ pe care v-o supunem atenției.

Oare cui folosește o astfel de prevedere?! În mod evident nu interesului public sau cel al Statului”, transmite Robert Șova, președintele CECCAR.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în conformitate cu prevederile OG nr. 65/1994, este o persoană juridică română de utilitate publică și autonomă, cu sediul în București, din care fac parte experții contabili și contabilii autorizați. CECCAR este o organizație profesională fără scop patrimonial și apolitică.